Bursa va organiza Forumul Investitorilor Individuali. Mesajul către români este popular: „Nu trebuie să fii lupul de pe Wall Street”

Bursa va organiza Forumul Investitorilor Individuali. Mesajul către români este popular: „Nu trebuie să fii lupul de pe Wall Street”
scris 10 apr 2018

După ce ediția din octombrie a Formului Investitorilor Individuali a fost contramandată de organizatorii de la Bursa de Valori București, pe atunci doar cu o conducere executivă interimară, instituția reia manifestarea cu o întâlnire la începutul lunii mai.

Bursa de Valori București reia eforturile de atragere a retailului către piața de capital. Peste exact o lună, pe data de 5 mai, operatorul de piață BVB va organiza cea de-a 7-a ediție a Forumului Investitorilor Individuali, conform unui banner publicat pe portalul instituției.

De ce este important: inițierea demersului confirmă preocuparea pentru atragerea investitorilor individuali pe piața de capital românească, indicând faptul că și noua conducere executivă, care îl are în frunte pe Adrian Tănase, va continua programul conceput în mandatul polonezului Ludwik Sobolewski.

Anterior, un mesaj contradictoriu și de neconsecvență pentru piață a fost transmis în momentul în care BVB a contramandat Forumul Investitorilor Individuali  programat pentru octombrie și unde, conform informațiilor obținute de Profit.ro, deja fusese închiriat pavilionul central din Romexpo și fuseseră încheiate acordurile cu partenerii. Decizia de anulare a venit în contextul în care Bursa nu avea decât o conducere executivă interimară și aparent nimeni nu a vrut să-și asume organizarea Formului după plecarea lui Sobolewski și fără să fi fost desemnat un nou director general.

S-a îmbogățit pe seama Fondului Proprietatea. Un investitor din imobiliare vinde la un preț de 7 ori mai mare un pachet de acțiuni la Primcom București, cumpărat anul trecut de la FP CITEȘTE ȘI S-a îmbogățit pe seama Fondului Proprietatea. Un investitor din imobiliare vinde la un preț de 7 ori mai mare un pachet de acțiuni la Primcom București, cumpărat anul trecut de la FP

Precedentele ediții ale Formului s-au bucurat de o participare în creștere. Președintele Consiliului de Administrație al BVB, Lucian Anghel, declara cu un an în urmă pentru Profit.ro că interesul a fost mai mare decât locurile disponibile și că miza pentru următorul eveniment pe participarea a peste 1.000 de persoane, acesta fiind motivul pentru care s-a și optat pentru varianta organizării acestuia la Romexpo, evenimentul contramandat despre care am vorbit.

Pentru ediția din mai, probabil, BVB scontează totuși pe o participare mai mică, spațiul închiriat fiind mai restrâns, sala Deschis Atelier de pe Splaiul Independenței. Detalii lipsesc deocamdată despre speakeri și agendă, însă partenerul principal a fost anunțat.

Ce proiecte de marketing main sunt menținute din mandatul lui Sobolewski

Publicarea banner-ului despre Forumul Investitorilor Individuali pe portalul BVB indică încă un proiect care va fi păstrat din perioada lui Sobolewski. Tănase afirmase, în prima sa prezență publică în noua calitate de director general al Bursei, că unele vor fi menținute, alte programe vor fi ajustate, după cum unele ar urma să dispară. El afirmase că nu avea o decizie clară asupra listei de evenimente, într-o primă fază indicând numai proiectul „Made in Romania”, de premiere a antreprenorilor locali și a companiilor românești, ca fiind unul foarte bun și care urmează să fie derulat pe mai departe.

Conform tot al unui anunț publicat pe portalul propriu la începutul acestei săptămâni, BVB a informat piața că va fi continuat proiectul de educație financiară Fluent în Finanțe, fiind afișat și programul pentru anul în curs, primul eveniment urmând să se desfășoare pe 24 aprilie la Brașov, în parteneriat cu SSIF Estinvest.

Investiția la bursă, la fel de accesibilă ca și constituirea unui depozit bancar

Nu este exclus să vedem o ajustare sau o reconfigurare a acestui segment întrucât Tănase, cel care înainte de a veni la Bursă a fost manager timp de peste 8 ani al fondurilor de pensii de la Pilonul II administrate ING și NN, vizează o educație financiară simplificată. El a afirmat să nu toată lumea dorește să fie fluentă în finanțe, dar că la cunoștința românilor trebuie să ajungă faptul că investiția la bursă poate fi la fel de facilă ca și deschiderea unui depozit bancar, în condițiile în care există disciplină și sunt respectate câteva reguli de bază.

Un prilej de contact nemijlocit cu investitorii, dar și cu cei care vor să facă pasul spre bursă va fi Forumul Investitorilor Individuali. Mesajul către potențialii participanți, pare a fi desprins din strategia lui Tănase asupra educației financiare: „Suntem poate mult prea obișnuiți cu depozitele bancare, cu achizițiile imobiliare sau cu ținutul banilor la saltea. Mai există însă un loc unde îți poți aduce economiile - la Bursa de Valori București. Economisești și apoi investești, pe termen lung. În companii românești care și-au dovedit stabilitatea și transparența. Nu trebuie să fii nici lupul de pe Wall Street, nici Warren Buffet pentru a face asta. Vino la Forumul Investitorilor Individuali din 5 mai și află cum și de ce merită să investești la bursă. Și nu uita, bursa e pentru oameni, nu doar pentru finanțiști.”

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
bvb
bursa
adrian tanase
ludwik sobolewski
lucian anghel
ssif estinvest