BVB își atenuează declinul, inclusiv pe fondul trecerii moțiunii de cenzură

BVB își atenuează declinul, inclusiv pe fondul trecerii moțiunii de cenzură
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 21 iun 2017

Victoria social-democraților împotriva propriului premier a avut ecouri pozitive pe piața de capital. Aflat la a treia zi de scăderi, indicele BET a revenit, după rezultatul votului din Parlament, aproape de nivelul de 8.376 puncte la care a închis ieri și a încheiat ședința cu o depreciere marginală, de numai 0,02%. În prima jumătate a tranzacțiilor, BET a pierdut până la 0,6% din valoare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

BETPlus a avut o evoluție similară și a închis la 1.239,95 puncte, cu 0,03% sub valoarea atinsă marți.

La încetinirea declinului a contribuit atât sentimentul de ușurare privind apropiata ieșire din criza politică declanșată de refuzul lui Sorin Grindeanu de a demisiona din funcția de premier, cât și ușoara revenire a acțiunilor energetice, care au tras în jos indicii BET și BETPlus în prima parte a sesiunii bursiere.

Consultant JLL: Fondurile de pensii românești ar trebui să poată investi în piața imobiliară, ar crea stabilitate CITEȘTE ȘI Consultant JLL: Fondurile de pensii românești ar trebui să poată investi în piața imobiliară, ar crea stabilitate

De la începutul săptămânii, BET s-a depreciat cu 1,1%. Piața de la București s-a corelat în ultimele două ședințe cu “suratele” mai mature din restul continentului, aflate miercuri la a doua sesiune consecutivă de scăderi.

Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a scăzut astăzi cu 0,2%, după ce pe parcursul ședinței de tranzacționare a pierdut până la 0,9%, în contextul ieftinirii accentuate a petrolului. Cotațiile aurului negru au trecut în teritoriu pozitiv după ce Administrația americană pentru Informații în domeniul Energiei (EIA) a anunțat că stocurile de petrol din SUA au scăzut cu 2,5 milioane de barili săptămâna trecută, depășind estimările analiștilor.

După închiderea piețelor europene, însă, cotațiile petrolului au reluat și chiar și-au accentuat scăderea, în contextul în care în raportul EIA se arată că producția de petrol a SUA a crescut cu 20.000 barili/zi în intervalul analizat, la 9,35 milioane barili/zi. În jurul orei 20:50 (ora României), barilul de Brent cu livrare în august era cotat la 44,54 dolari, în coborâre cu 3,2% față de referința de marți, în timp ce petrolul WTI se tranzacționa la 42,21 dolari/baril, în scădere cu 2,99%.

În ultimele 5 zile, Brentul s-a ieftinit cu 5,2%, iar petrolul WTI cu 5,9%.

Hidroelectrica și-a bugetat pentru anul acesta un profit în scădere cu peste 19% față de 2016. Recent, Fondul Proprietatea a cerut revocarea unor membri din Consiliul de Supraveghere CITEȘTE ȘI Hidroelectrica și-a bugetat pentru anul acesta un profit în scădere cu peste 19% față de 2016. Recent, Fondul Proprietatea a cerut revocarea unor membri din Consiliul de Supraveghere

La București, indicele sectorului energetic BET-NG a închis cu o depreciere de 0,05%, generată în principal de acțiunile OMV Petrom (SNP), cel mai mare jucător din industria petrolieră locală consemnând un declin de 0,97% la nivelul acțiunilor, până la 0,3075 lei.

Acțiunile Trangaz (TGN) s-au apreciat cu 1,1%, până la prețul de 445 lei/unitate, iar titlurile Romgaz (SNG) cu 0,78%, la 32,4 lei.

Rulajul pieței de acțiuni a crescut la aproape 53,6 milioane lei, de la 47,5 milioane lei marți și a fost susținut și de 11 transferuri deal în cuantum de aproximativ 17,36 milioane lei, din care 8 cu acțiuni Transgaz, însumând 7,76 milioane lei.

Transportatorul de gaze naturale a fost cel mai tranzacționat emitent și pe piața principală, cu un rulaj de 8,42 milioane lei, urmat de Romgaz, cu transferuri de 7,44 milioane lei și Banca Transilvania (TLV), cu schimburi de 4,47 milioane lei.

Banca Transilvania a fost activă și în piața deal, unde a făcut obiectul unei tranzacții cu un volum de 2,68 milioane de acțiuni în valoare totală de 7,51 milioane lei.

BRD Groupe Societe Generale (BRD), a doua bancă lichidă de la BVB, a fost cel de-al treilea emitent tranzacționat pe piața deal astăzi, cu un transfer în valoare de 1,28 milioane lei. Pe piața principală, acțiunile băncii au însumat schimburi de 3,19 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
actiuni
evolutii