Creștere de aproape 30% a profitului net în 2021 pentru Transilvania Broker de Asigurare

Creștere de aproape 30% a profitului net în 2021 pentru Transilvania Broker de Asigurare

Sursa foto: Sursa foto: Юлия Богдан | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 18 feb 2022

Listată acum 4 ani, Transilvania Broker de Asigurare a înregistrat în anul 2021 creșteri la toate capitolele din bilanț.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Transilvania Broker de Asigurare (TBK) a obținut anul trecut venituri din exploatare de 98,91 milioane lei, în urcare cu 9,06% față de cele de 90,69 milioane lei în exercițiul financiar precedent.„Această dinamică a fost alimentată de o creștere cu 41,4% a volumului de prime intermediate în raport cu anul 2020, la un comision ajustat la condițiile particulare ale pieței asigurărilor în anul 2021, de 16,7% și, respectiv, de o marjă a profitului net în creștere față de exercițiul anterior, de 6,96%”, explică firma această dinamică în raportarea anuală preliminară.

În același interval de raportare, cheltuielile de exploatare au crescut cu 27,2%, la 98,91 milioane lei, de la 71,29 milioane lei. Astfel, rezultatul net a urcat cu 29,2%, la 6,88 milioane lei, de la 5,32 milioane lei în anul anterior. La 9 luni, câștigul net era deja de 5,29 milioane lei.

Profit net de peste 10 milioane lei pentru Prefab, unul din cele mai mari din istoria companiei. Totuși, producătorul de beton reclamă lipsa investițiilor din infrastructură CITEȘTE ȘI Profit net de peste 10 milioane lei pentru Prefab, unul din cele mai mari din istoria companiei. Totuși, producătorul de beton reclamă lipsa investițiilor din infrastructură

Activele totale ale companiei erau la data de 31 decembrie 2021 de 24,15 milioane lei, cu 63,0% mai mari decât cele 14,82 milioane lei de la 1 ianuarie 2021. În răstimp, datoriile totale s-au majorat cu 75,9%, la 12,77 milioane lei, de la 7,26 milioane lei.

Transilvania Broker de Asigurare s-a listat la Bursa de Valori București în noiembrie 2017 în urma unei operațiuni de piață închisă după numai 2 zile a cărei valoare s-a ridicat la 9,03 milioane euro (1,96 milioane euro). Atunci a fost pus în vânzare un pachet reprezentând 25,00% din capitalul social. Acționarii majoritari au răscumpărat între timp o parte din titluri. La sfârșitul anului trecut, Gabriel Login avea o participație de 46,37% din acțiuni, iar Dan Niculae avea o deținere de 30,75% din titluri. La ultimul preț de piață de 17,80 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 89,00 milioane lei (18,00 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
transilvania broker
bvb
bursa