Doar acțiunile Digi se mai mișcă la bursă

Doar acțiunile Digi se mai mișcă la bursă
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 7 oct 2020

Într-o zi cu deviații infime la nivelul indicilor, pe piața deal am consemnat o tranzacție specială cu acțiuni Digi Communications efectuată cu aproape 10% peste prețul de referință.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Un val de vânzare în sesiunea de ieri de la New York antrenat de un blocaj cu privire la introducerea de stimuli economici în SUA a fost surmontat astăzi când indicele S&P500 al bursei americane s-a întors în zona maximelor de ieri.

La BVB, piața a fost marcată de inerția care a caracterizat-o încă de la debutul acestei săptămâni. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 31,55 milioane lei (6,47 milioane euro), iar fără ordinele consistente nu a fost cadrul pentru a împinge cotațiile. Cele mai lichide acțiuni au închis în stagnare, respectiv la prețul de 1,3100 lei/acțiune titlurile Fondul Proprietatea (FP) care au adunat schimburi de 4,64 milioane lei și la prețul de 2,2450 lei/acțiune titlurile Băncii Transilvania (TLV), pe fondul unor tranzacții de 4,07 milioane lei.

TeraPlast solicită ajutor de stat pentru un proiect de investiții de 7,9 milioane euro în producția de țevi. Dintr-o schemă similară compania a crescut o linie de business pe care a vândut-o unei companii irlandeze CITEȘTE ȘI TeraPlast solicită ajutor de stat pentru un proiect de investiții de 7,9 milioane euro în producția de țevi. Dintr-o schemă similară compania a crescut o linie de business pe care a vândut-o unei companii irlandeze

Încremenirea este și la nivelul indicilor: -0,16% pentru indicele compozit BET Plus, +0,04% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la valoarea de 41.572,64 puncte, -0,04% pentru indicele energetic BET-NG și -0,01% pentru indicele reprezentativ BET, care s-a stabilizat la nivelul de 8.884,10 puncte, unde sub aspect tehnic, se găsește în zona mediei mobile exponențiale de 55 de zile (EMA55), așa cum se vede pe graficul atașat.

Doar acțiunile Digi se mai mișcă la bursă

Sfidând nemișcarea pieței, titlurile Digi Communications (DIGI) au fost protagonistele singurului transfer special din piața deal. Efectuat la prețul de 34,50 lei/acțiune, cu 9,52% peste referință, schimbul s-a cifrat la 3,62 milioane lei. O altă acțiune din ultimul val de listări de la BVB, cea a MedLife (M), a suferit un declin de 1,04%, până la prețul de 2,48 milioane lei, pe o activitate de 2,48 milioane lei.

Segmentul energetic a fost din nou în planul secund. La acest capitol, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au avansat cu 0,18%, până la prețul de 28,35 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al pieței reglementate, de 2,88 milioane lei, și titlurile OMV Petrom (SNP) au coborât cu 0,76%, până la prețul de 0,3270 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,09 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
digi