După post, un mic festin la KFC

După post, un mic festin la KFC
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 30 apr 2019

Sphera Franchise Group, deținătorul lanțurilor de alimentație publică Pizza Hut și KFC, distribuie 50% din profitul net sub forma unor dividende cu randamente mai mici de 2%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la Sphera Franchise Group (SFG) a aprobat cu voturi reprezentând 91,79% din capitalul social propunerea pentru un dividend brut de 0,3524 lei/acțiune care, calculat la nivel net și raportat la ultimul preț de piață de 17,60 lei/acțiune, conferă investitorilor un randament de numai 1,90%, nu foarte depărtat față de media depozitelor bancare, dar mult sub remunerațiile cătrre acționari ale companiilor din structura indicelui BET de la BVB. Un alt neajuns este că banii vin târziu. Data plății este de 25 octombrie.

Dividendul este o palidă recompensă față de impactul negativ de peste o treime al prăbușirii cotației în piața secundară, față de prețul de listare de 29 lei/acțiune al ofertei publice derulată în luna noiembrie a anului 2017. Raportat la acesta, randamentul net se desprinde doar cu puțin față de reperul de 1%.

viewscnt
Afla mai multe despre
sphera franchise
bvb
bursa
kfc
pizza hut
dividende