„Efectul Terente”: Acțiunile bancare se depreciază și trag în jos bursa după declarațiile ostile băncilor ale premierului Tudose

„Efectul Terente”: Acțiunile bancare se depreciază și trag în jos bursa după declarațiile ostile băncilor ale premierului Tudose

Sursa foto: Oleksandr Pakhay / dreamstime.com

scris 30 aug 2017

Acțiunile Băncii Transilvania și cele ale BRD Groupe Societe Generale au coborât cu 3-4% la o zi după ce prim-ministrul Mihai Tudose a declarat că nu își ține bani la bancă și a comparat instituțiile de credit cu banditul Terente din perioada interbelică și în contextul în care Guvernul a limitat deducerile de cheltuieli din creanțele înstrăinate. Sunt deprecieri care vin pe volume, cele două acțiuni bancare lichide asigurând aproape 2 treimi din rulajul pieței de acțiuni.

După câteva sesiuni marcate de lichiditate scăzută și un recul mai consistent al cotațiilor la începutul acestei săptămâni, Bursa de Valori București ar fi avut astăzi șansa unei ședințe bune, în condițiile unui avans al piețelor europene, după mai multe zile de deprecieri. Nu s-a întâmplat așa. Piața locală a avut propria ei poveste pentru ca indicii să închidă sub referință.

În ansamblul ei, piața a coborât cu aproape 1%, fiind însă trasă în jos de cele mai lichide acțiuni de astăzi, primele 2 titluri bancare însumând tranzacții de 28,96 milioane lei, reprezentând 62,67% din rulajul de 46,21 milioane lei (10,06 milioane euro) al pieței de acțiuni. Sectorul bancar de la bursă a pierdut peste 3%, în condițiile în care cu o seară înainte, într-o intervenție televizată, premierul Mihai Tudose a declarat nu își ține banii pe card și că o experiență nefericită din trecut cu o bancă i-a creat impresia că faimosul bandit brăilean Terente „era copil” pe lângă instituția de credit al cărei client a fost cu un cont în dolari. Ulterior, în ședința de guvern de astăzi, acesta a cerut șefului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) să facă public raportul privind sistemul bancar.

Guvernul a decis azi prin ordonanță de urgență o limitare a decucerilor cheltuielilor reprezentând creanțele înstrăinate, în baza unui planfon de 30%. 

CFA România avertizează că reducerea contribuției la Pilonul II va avea consecințe negative pentru toți românii și risc sistemic major CITEȘTE ȘI CFA România avertizează că reducerea contribuției la Pilonul II va avea consecințe negative pentru toți românii și risc sistemic major

Indicele reprezentativ BET a coborât cu 0,97%, până la nivelul de 8.226,60 puncte, iar indicele compozit BET Plus s-a depreciat cu 0,91%. Este un nou semnal major al pieței după o manifestare de ostilitate față de instituțiile financiare, precedentul episod fiind la sfârșitul lunii iunie, când bursa a scăzut cu 4%, după declarațiile ministrului Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, potrivit căruia Pilonul 2 al fondurilor de pensii administrate privat cu contribuții obligatorii ar urma să fie desființat.

Un broker reclama atunci „Măcel!”, iar un investitor cu experiență de 20 de ani pe piața de capital românească rezuma pentru Profit.ro ședința de tranzacționare respectivă: „A fost prăpăd!”

Banca Transilvania, un brânci dat de premier care ajută vânzările insiderilor

Semnalul a fost acum transmis țintit către bănci, celelalte acțiuni lichide având închideri apropiate de nivelurile de referință ale ședințelor anterioare. Pe primul loc în topul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 20,90 milioane lei, s-au aflat titlurile Băncii Transilvania (TLV), care s-au depreciat cu 3,07%, până la prețul de 2,3700 lei/acțiune.

Deja cotația este cu 7,06% sub cea mai ridicată valoare la închidere post-dividend de 2,55 lei/acțiune. Este o alunecare la care a contribuit nu numai premierul, ci chiar și angajați ai băncii, aflați la vânzare cu pachetele de acțiuni dobândite în programele de recompensare cu titluri gratuite pentru conducere și angajați ale instituției de credit. Numai de la începutul lunii august, înstrăinările s-au ridicat la aproape 136.000 de titluri, cele mai importante dintre acestea, pentru 115.000 de acțiuni, aparținându-i Simonei Mihaela Nădășan, directorul de relații internaționale de la Banca Transilvania. Cum cumpărările angajaților au fost în aceeași perioadă numai pentru 5.430 de titluri, vânzările nete ale insiderilor au depășit o valoare de aproximativ 310.000 de lei.

„Efectul Terente”: Acțiunile bancare se depreciază și trag în jos bursa după declarațiile ostile băncilor ale premierului Tudose

Un recul încă și mai important, de 3,74%, l-au avut titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD), care au închis la prețul de 13,40 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 5,37 milioane lei în piața reglementată. Pe același emitent s-a realizat și cea mai importantă tranzacție specială din piața deal, cu 200.000 de acțiuni, în valoare de 2,68 milioane lei.
Mai puțin afectate, cu un recul de 0,49%, au fost titlurile Patria Bank (PBK), care au închis la prețul de 0,1020 lei/acțiune o sesiune au cumulat tranzacții cu puțin sub 21.000 de lei.

Asociația Participanților în Fondurile de Pensii: Guvernul luptă cu Pilonul 2 nu pentru binele viitorilor pensionari, ci ca să facă rost de bani pentru cheltuielile imense CITEȘTE ȘI Asociația Participanților în Fondurile de Pensii: Guvernul luptă cu Pilonul 2 nu pentru binele viitorilor pensionari, ci ca să facă rost de bani pentru cheltuielile imense

Declinul de la BVB a fost o poveste locală, piețele bursiere europene au avut o sesiune de reveniri: +0,46% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,38% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,49% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,47% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +1,08% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,70% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,74% pentru indicele PX de la Praga.

Fără tendința negativă pe sectorul bancar, aceste evoluții favorabile ar fi putut să se răsfrângă asupra întregii piețe. Al 2-lea rulaj al zilei în piața reglementată, cu tranzacții de 6,12 milioane lei, l-au avut titlurile Electrica (EL) care s-au apreciat cu 0,93%, până la prețul de 13,06 lei/acțiune. Indicele energetic BET-NG a suferit, de altfel, un declin marginal, de 0,04%.

În ton cu linia indicelui, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au staționat la prețul de 31,00 lei/acțiune, pe transferuri de 2,25 milioane lei pe segmentul regular. În același timp, în piața deal s-a mai încheiat o tranzacție specială în valoare de 2,04 milioane lei.

Deși parte în sectorul financiar împreună cu băncile, fondurile închise au avut o zi pozitivă sub aspectul dinamicii cotațiilor, chiar dacă volumele au fost modeste. Titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au apreciat cu 0,23%, până la prețul de 0,8730 lei/acțiune, pe schimburi însumând aproximativ 884.000 de lei. Indicele financiar BET-FI a urcat cu 0,38%, până la nivelul de 35.729,34 puncte.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
romgaz
fondul proprietatea
mihai tudose
banca transilvania
brd
electrica
bvb
bursa