GRAFIC Bursa dă cu capul de un tavan. Acțiunile Electrica fac tranzacții în zona minimelor. Banii din dividende reintră pe titlurile Transgaz

GRAFIC Bursa dă cu capul de un tavan. Acțiunile Electrica fac tranzacții în zona minimelor. Banii din dividende reintră pe titlurile Transgaz
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 17 iul 2018

Indicele principal de la BVB a urcat și astăzi, însă cotațiile ezită la un repere tehnice de rezistență importante de unde se pot relua vânzările. Într-o zi marcată de o lichiditate modestă, în linia perioadei, acțiunile Eelctrica și Transgaz au avut volume peste medie. Bursa a avut o închidere „pe verde”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bursa românească este la a 8-a sesiune pozitivă consecutivă, într-un rally totuși prudent din minimele recente. Cumpărătorii nu se activează cu putere, iar acest lucru se vede la nivelul volumelor. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 25,32 milioane lei (5,44 milioane euro), în condițiile în care nu a fost nicio tranzacție specială în piața deal.

Indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,19%, în linie cu piețele mature europene, care au consemnat aprecieri ușoare: +0,24% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,34% pentru indicele FTSE100 de la Londra și +0,24% pentru indicele CAC40 de la Paris. O dinamică mai bună a avut bursa germană, cu un avans de 0,80% al indicelui DAX de la Frankfurt, apropiat cu cel al pieței de la Varșovia, al cărei indice WIG20 de la Varșovia s-a apreciat cu 0,90%. Celelalte burse regionale importante au avut, prin contrast, o zi roșie: -1,46% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,63% pentru indicele PX de la Praga.

Veste încă și mai proastă pentru bursă decât reducerea schemei fondurilor de pensii. Cotațiile de pe piața titlurilor de stat implică o reașezare a prețurilor acțiunilor CITEȘTE ȘI Veste încă și mai proastă pentru bursă decât reducerea schemei fondurilor de pensii. Cotațiile de pe piața titlurilor de stat implică o reașezare a prețurilor acțiunilor

La București, indicele reprezentativ BET a câștigat 0,26%, până la nivelul de 8.005,26 puncte. Atenție! Este o zonă în care raliul se poate încheia. Vânzători ar putea reapărea la o confuență de 4 rezistențe foarte importante: 1) pragul psihologic de 8.000 de puncte, 2) minimul relativ precedent de la finalul lunii mai, 3) media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21), în coborâre, 4) retragerea Fibonacci a ultimului impuls ascendent.

GRAFIC Bursa dă cu capul de un tavan. Acțiunile Electrica fac tranzacții în zona minimelor. Banii din dividende reintră pe titlurile Transgaz

Pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor a apărut un emitent inedit. Titlurile Electrica (EL) au însumat schimburi de 5,51 milioane lei, într-o zi cu o revenire de 0,88%, până la prețul de 9,1800 lei/acțiune, după ce la acest mijloc de iulie a testat minimele de la listarea acetui emitent în urmă cu 4 ani.

O activitate de tranzacționare sporită, de 2,87 milioane lei, am consemnat pe titlurile Trangaz Mediaș (TGN) care au urcat cu 0,62%, până la prețul de 325,00 lei/acțiune. Intraday a fost atins, însă, și un maim de 333,00 lei/acțiune, un ricoșeu de 9,54% din minimul local de 304 lei/acțiune atins pe parcursul sesiunii de vineri, pe fondul intrărilor de bani care au marcat ultimele 2 zile de când au intrat intrat în conturile clienților dividendele de la companie.

Indicele energetic BET-NG a avansat cu 0,15%, fiind tras în jos de cel mai important emitent din structura sa, cel al OMV Petrom (SNP), a avut o zi de staționare, cotația rămânând pe nivelul de referință de 0,3240 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 2,73 milioane lei. Pe același segment energetic ce a acaparat piața astăzi, titlurile Romgaz (SNG) s-au corectat cu 0,76%, până la prețul de 32,50 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,46 milioane lei.

XTB despre reglementările ESMA CITEȘTE ȘI XTB despre reglementările ESMA

Sectorul financiar a cedat prim-planul, deși titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au avut al 2-lea rulaj al zilei, de 5,48 milioane lei, într-o sesiune în care cotația a urcat cu 2,12%, până la prețul de 13,48 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV) a avansat ușor, cu 0,20%, până la prețul de 2,4900 lei/acțiune, a avut transferuri de 2,58 milioane lei.

Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au pierdut, însă, 0,34%, până la prețul de 0,8870 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,30 milioane lei. A fost în ansamblu o zi negativă pentru fondurile închise de investiții listate la BVB, al căror indice BET-FI a suferit un declin de 0,44%, până la 37.744,42 de puncte. Cei 6 emitenți din structura sa au raportat la finele săptămânii trecute profituri semestriale agregate de peste 1 miliard de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
brd
electrica
transgaz
romgaz
fondul proprietatea
bvb
bursa
omv petrom