Indicele BET, la a patra ședință "verde" din utimele cinci

Indicele BET, la a patra ședință "verde" din utimele cinci
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 18 feb 2016

Valul raportărilor financiare ale companiilor listate la Bursa de Valori București a fost însoțit de o stabilizare a cotațiilor, după scăderile accentuate de la început de an. "Piața și-a mai căpătat întrucâtva suflul optimist", spune un broker.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Susținută de o zi favorabilă pe piețele de la Frankfurt și Paris, cotațiile bursei românești au urcat astăzi moderat într-o zi în care volumele de tranzacționare au fost mai degrabă slabe, de 13,93 milioane lei (3,12 milioane euro). Indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,63%, la 6.212,22 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a câștigat 0,54%.

"Nu a fost o ședință spectaculoasă", a declarat pentru Profit.ro Marcel Murgoci, director de tranzacționare la SSIF Estinvest. El remarcă faptul că emitentul cu cea mai bună lichiditate în sesiunea de astăzi, echivalentul a 4,74 milioane lei, Banca Transilvania (TLV), s-a stabilizat după scăderile importante de la cumpăna dinre ani. Astăzi titlurile băncii au închis la 2,31 lei/acțiune, în coborâre cu 0,22% față de ziua precedentă.

De altfel, întreaga piață a intrat în consolidare după începerea raportărilor anuale preliminare, cea mai mare parte a acestora fiind în ziua de luni, observă Murgoci. "Rezultatele financiare au fost un factor de consolidare și chiar de evoluție pozitivă", a adăugat brokerul, care spune că patru ședințe consecutive de creșteri pe piețele bursiere mature prefigurează un tablou ușor pozitiv.

Scăderile bursiere de la începutul anului se văd deja în activele societăților financiare de la BVB CITEȘTE ȘI Scăderile bursiere de la începutul anului se văd deja în activele societăților financiare de la BVB

Pe locul doi în topul rulajelor, cu transferuri însumând 2,97 milioane lei, s-au aflat titlurile Fondului Proprietatea (FP), care s-au apreciat cu 0,54%, până la prețul de 0,74 lei/acțiune. Mișcarea descendentă a titlurilor SIF a determinat însă un declin de 0,39% al indicelui financiar, la 26.748,98 puncte.

Prin contrast, indicele energetic BET-NG a avut cea mai bună apreciere, de 0,96%. Cea mai tranzacționată companie din componența sa de astăzi, cu volume de 2,1 milioane lei, a fost Romgaz Mediaș (SNG), care a câștigat 1,04%, până la prețul de 24,40 lei/acțiune. "Cotația emitentului a început să aibă o evoluție pozitivă și pe volume mai bune decât în ședințele anterioare", spune Murgoci, adăugând că intrarea la cumpărare s-a realizat în condițiile în care investitorii mizează pe încasarea unui dividend al cărui randament să fie de 10%.

Investitorii nu s-au speriat de pierderile OMV Petrom

El remarcă și faptul că titlurile OMV Petrom (SNP) au rezistat bine în ziua în care compania petrolieră a raportat prima pierdere anuală de la privatizare, în 2004. Cotația a urcat cu 1,84%, la 0,2215 lei/acțiune, pe un rulaj modest, depășind numai cu puțin 510.000 de lei. Evoluția ascendentă de la începutul săptămânii a prețului petrolului a favorizat și parcursul acțiunii OMV Petrom.
Astăzi prețul petrolului Brent urcase la Londra peste 35,60 de dolari/baril, pentru ca la deschiderea piețelor financiare americane să coboare sub 35 dolari/baril. La BVB închiderea a fost înainte de ultimul impuls negativ pe prețul țițeiului, ceea ce a permis cotarea la final peste referința de miercuri a acțiunii cu simbolul SNP. Murgoci încearcă și o explicație a psihologiei investitorilor: "Probabil că și-au spus că mai rău de atât nu se poate." De la începutul anului titlurile celei mai mari companii de la BVB au scăzut cu 25%.

Directorul de tranzacționare de la Estinvest mizează pe un tablou ușor pozitiv, chiar dacă din punct de vedere tehnic nu avem confirmări. "Deocamdată nu au mai fost știri negative. Se conturează perspective mai bune. Piața și-a mai căpătat întrucâtva suflul optimist", a conchis Murgoci.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
estinvest
marcel murgoci
omv petrom
romgaz
bvb
petrol