Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat săptămâna cu cea mai mare creștere din ultimele două luni

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat săptămâna cu cea mai mare creștere din ultimele două luni
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 iun 2023

Indicele paneuropean Stoxx 600 a avansat vineri cu 0,6% și a încheiat săptămâna cu cea mai mare creștere din ultimele două luni, de peste 1,4%

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Cea mai mare parte a sectoarelor și burselor majore au consemnat o evoluție pozitivă. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate de acțiunile companiilor producătoare de bunuri pentru locuințe, de 1,9%, în timp ce acțiunile companiilor miniere au coborât cu 0,3%. Acțiunile companiilor de asigurări și cele al companiilor de tehnologie au închis în stagnare, scrie News.ro.

Sodexo Benefits and Rewards Services își schimbă brandul, inclusiv pentru separare și listare la bursă CITEȘTE ȘI Sodexo Benefits and Rewards Services își schimbă brandul, inclusiv pentru separare și listare la bursă

BCE a decis joi să-și majoreze dobânda de referință cu încă 0,25 de puncte procentuale. Într-o conferință de presă susținută în urma deciziei, președintele BCE, Christine Lagarde a declarat că ”nu ne gândim să ne oprim.”

Indicele german DAX a urcat cu 0,54%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,34%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,19%.

viewscnt
Afla mai multe despre
stoxx 600
bursa