La îmbinare, software-ul face minuni, dar doar dacă îi oferi material curat.
Dacă ești atent la parallax și la aliniere, vei obține o imagine largă, fără cusături vizibile și fără deformări ciudate.
Chiar și fără cap panoramic dedicat poți reuși, însă un trepied stabil și puțină grijă la poziția de rotație îți cresc șansele de la prima încercare.
Pregătirea și setările
Treci pe modul M: măsori scena, alegi expunerea medie care nu arde zonele luminoase, apoi o blochezi pentru toate cadrele. Setezi balans de alb manual și focalizezi o dată (manual sau AF, apoi treci pe manual ca să nu schimbi planul). La nivel de cadru, aplică o suprapunere de ~30% între imagini; software-ul are astfel suficiente repere pentru aliniere.
Pentru peisaje, folosește f/8–f/11 și ISO minim. Ține orizontul drept și păstrează camera în boloboc. Dacă ai filtru polarizator, scoate-l: schimbă gradul de polarizare între cadre și poate crea benzi pe cer la îmbinare.
Rotire pe nodal și îmbinare curată
Parallaxul apare când rotești camera în jurul corpului, nu în jurul punctului nodal al obiectivului; obiectele din planuri diferite par să se miște relativ și software-ul greșește cusătura.
O soluție accesibilă: tragi zoom-ul către focale mai lungi (50–85 mm echivalent) pentru a reduce parallaxul sau folosești un cap panoramic care aduce punctul de rotație în dreptul intrării luminii în obiectiv.
La îmbinare, alege proiecția potrivită: cilindrică pentru panorame orizontale, sferică pentru unghiuri foarte largi, plană pentru serii scurte. Corectează manual punctele de control dacă software-ul se încurcă.
După „stitch”, taie marginile și uniformizează cerul cu o pensulă moale dacă apar diferențe subtile. Aplică doar la final claritate și contrast local, ca să nu accentuezi eventualele cusături.
