Perfomanța TTS în contextul preluării cerealelor ucrainiene nu este singulară. Un alt transport fluvial listat pe piața AeRO vine cu dividende consistente

Perfomanța TTS în contextul preluării cerealelor ucrainiene nu este singulară. Un alt transport fluvial listat pe piața AeRO vine cu dividende consistente

Cerealele din Ucraina au curs favorabil pentru profitul TTS, însă aceasta nu este o poveste singulară pe bursa românească

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 2 apr 2024

Acționarii transportatorului fluvial Romnav Brăila (BRNA) sunt la câteva zile de o repartizare de cash substanțială. Compania beneficiază de același context care a propulsat pe un trend puternic ascendent acțiunile liderului traficului de la Dunărea de Jos, Transport Trade Services (TTS). Este vorba despre activitatea sporită, pe tarife majorate, în contextul transporturilor sporite de mărfuri dinspre Ucraina, în special cereale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Romnav va acorda dividend din câștigul excepțional de 45,53 milioane lei obținut în anul 2022, al declanșării conflictului de la Est. Chiar dacă este vorba de o rată de distribuție de numai 27,45%, dividendul brut, cu dată a plății 10 aprilie, de 5,7808 lei/acțiune oiferă acționarilor un randament net de 8,06% la ultimul preț de închidere, de 66,00 lei/acțiune, de pe piața AeRO al titlurilor cu simbolul BRNA.

Premier Energy vrea să își majoreze portofoliul de energie regenerabilă cu 50%, la 1,5 GW. Nu exclude o listare CITEȘTE ȘI Premier Energy vrea să își majoreze portofoliul de energie regenerabilă cu 50%, la 1,5 GW. Nu exclude o listare

Din totalul dividendelor, suma de 9,97 milioane lei ar urma să fie încasată de acționarul majoritar Gheorghe Antistescu, în contul participației sale de 74,80% din titluri. Pentru a pune în context acest venit, profitul net pe anul 2020 a fost de 4,76 milioane lei, iar cel din 2021 a fost de 5,17 milioane lei.

Pușculița de la Romnav, însă, este departe de a se goli cu dividendele distribuite de săptămâna viitoare. Compania nu are la dispoziție numai restul de profit nerepartizat din anul 2022, dar și perspectiva unui nou rezultat excepțional pentru anul trecut. Astfel, la ultima raportare de pe bursă, cea aferentă primului semestru, compania afișa un câștig net de 11,27 milioane lei.

Dinamica de business s-a resimțit, de altfel, pe bursă, unde acțiunile Romnav se tranzacționează la valori triple față de cele de la jumătatea anului 2022, când a devenit evient impactul conflictului din Ucraina asupra transportului de la Dunărea Inferioară. La ultima cotație de închidere, compania are o capitalizarev bursieră de 143,34 milioane lei (28,84 euro) și afișează un indicator P/E foarte atractiv, de 3,33%, raportat la profitul din 2022, cel care stă la baza dividendului.

viewscnt
Afla mai multe despre
romnavm tts
dividende
bvb
bursa