Săptămâna de tranzacționare începe cu elan la cumpărare pe marile burse ale lumii. Performera momentului este piața de acțiuni din Germania, al cărui indice DAX40 atinge un nou maxim istoric, trecând pentru prima oară de pragul de 26.000 de puncte.
Piața este catalizată de numele mari din industria auto. Acțiunile Volkswagen au un avans de aproximativ 2 procente și jumătate, în timp ce creșterea este de 3% pentru titlurile Mercedes și de 2% pentru acțiunile Porsche.
Supraperformează pieței, cu un salt de 4% acțiunile companiei de tehnologie SAP. În aceeași zonă a unor creșteri de 4% se mai află acțiunile turoperatorului TUI și cele ale furnizorului de componente auto Schaeffler.
Cea mai mare explozie de preț, de 6,5%, o au titlurile TeamViewer.
Aprecieri de peste 3% au acțiunile Salzgitter, Puma, Carl Zeiss Meditec, Telekom, Lanxess și Bechtle.
Titlurile Adidas au o revenire tot de 3% după prăbușirea de săptămâna trecută, în timp ce cu aproximativ 2,5% peste referință se regăsesc titlurile Lufthansa și Commerzbank. Tot în zona bancară, titlurile Deutsche Bank au o creștere de peste 1%.
Câștiguri de 2% față de reperele de vineri mai afișează acțiunile Thyssenkrupp, TAG Immobilien și Wacker Chemie. Tot în zona industriei chimice, titlurile BASF câștigă 1,4%.
















