Promateris (PPL) a realizat în primul trimestru venituri din vânzări de 32,93 milioane lei, în creștere cu 28,29% față de cele de 28,29 milioane lei din exercițiul financiar precedent.
“În trimestrul I 2026, Promateris a confirmat o capacitate solidă de adaptare într-un context economic complex, consolidându-și poziția pe piața ambalajelor sustenabile și extinzându-și portofoliul de clienți atât la nivel național, cât și european”, spune raportarea trimestrială a companiei.
În același interval de raportare, cheltuielile cu materiile prime s-au majorat cu 10,02%, la 16,14 milioane lei, de la 14,67 milioane lei, iar cheltuielile cu personalul s-au redus cu 4,50%, la 4,24 milioane lei, de la 4,44 milioane lei.
În aceste condiții, rezultatul net este de 1,54 milioane lei, de peste 4 ori mai mare decât cel de aprosape 354.000 de lei de la T1 2025. Pe întreg anul trecut, profitul net a fost de 1,79 milioane lei.
“Finalizarea, în T4 2025, a investițiilor prevăzute pentru această etapă de dezvoltare, împreună cu strategia de creștere a exporturilor — în special pe piețele din vestul Europei - care reprezintă în prezent peste 60% din vânzări, susțin premisele unei evoluții favorabile pe parcursul anului 2026, în linie cu bugetul aprobat de actionari”, spune raportul emitentului.
Activele totale ale Promateris erau la data 31 martie de 199,90 milioane lei, în scădere cu 0,21% de la 200,32 milioane lei la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au coborât cu 1,08%, la 99,60 milioane lei, de la 100,69 milioane lei.
“Avem planul de a transforma Promateris din lider regional în lider european”, sopune în raportarea trimestrială directorul general Tudor Georgescu. “Am încheiat o primă etapă de dezvoltare, urmand modelul nostru de business de integrare pe verticala, crescand totodata capacitățile de producție și portofoliul de produse, iar acum ne îndreptăm atenția către o expansiune pe cât mai multe piețe europene. ”
Fosta Prodplast, companie de producție de mase plastice relocată și pe al cărei teren a fost construit mall-ul Veranda, este controlată de persoane și prin vehicule financiare de familia omului de afaceri Florin Pogonaru, însă cu o diluare semnificativă după primirea în acționariat a Pavăl Holding, entitatea de plasamente bursiere a fondatorilor Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl și care a dobândit în anul 2022 un pachet de acțiuni reprezentând 24,03% din capitalul social.
Este o masă critică ce a permis noului acționar să o aducă în board pe Karina Pavăl, fiica lui Dragoș Pavăl.
La BVB, titlurile companiei se tranzacționează pe volume foarte mici, uneori de doar câteva sute de lei pe sesiune și la ultimul preț de de închidere, de 7,5000 lei/acțiune, compania are o capitalizare bursieră de 215,23 milioane lei (40,98 milioane euro).
















