S-a încheiat săptămâna băncilor la BVB. Jucătorii de la BVB ridică accelerat prețurile Turbomecanica. „Nu știu ce au în cap”, spune un investitor

S-a încheiat săptămâna băncilor la BVB. Jucătorii de la BVB ridică accelerat prețurile Turbomecanica. „Nu știu ce au în cap”, spune un investitor

Sursa foto: Denys Kuvaiev / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 4 aug 2017

În ultimele 5 sesiuni de tranzacționare de la Bursa de Valori București, peste jumătate din rulajul de 185,24 milioane lei al pieței de acțiuni a fost asigurat de cele două titluri bancare lichide, ale Băncii Transilvania și BRD. Cumulat, cele două instituții de credit au fost tranzacționate în echivalent a 96,41 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La Bursa de Valori București am încheiat săptămâna într-o notă liniștită, cu oscilații modeste și un rulaj al pieței de acțiuni de numai 28,72 milioane lei (6,29 milioane euro). Indicele compozit BET Plus a pierdut numai 0,05%, iar indicele reprezentativ BET a coborât cu 0,14%, până la nivelul de 8.328,92 puncte, valoarea totuși cu 0,31% mai ridicată decât cea de 8.303,03 puncte de vinerea trecută.

Este o contraperformanță a pieței românești pentru că, în Europa, indicii principali au afișat „verde” pe linie: +1,18% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,49% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +1,42% pentru indicele CAC40 de la Paris, +1,18% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +0,62% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +072,% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,85% pentru indicele PX de la Praga.

EXCLUSIV Acțiunile listate la Sibex se dau greu duse la BVB CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Acțiunile listate la Sibex se dau greu duse la BVB

Peste jumătate din activitatea de tranzacționare de astăzi a fost asigurat de schimburile pe principalele acțiuni bancare. Astfel, titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) au coborât cu 0,70%, până la prețul de 14,10 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 8,86 milioane lei. Dragoș Mesaroș, broker la Târgu Mureș pentru SSIF Goldring, semnala pentru Profit.ro încă de ieri că pe acest emitent au apărut vânzători mari, cu ordine consistente, deși instituția de credit a raportat ieri un profit net semestrial de 749,98 milioane lei, cu 96,3% mai mare decât cel din perioada similară a anului trecut.

Al doilea rulaj al zilei, de 6,08 milioane lei, l-am consemnat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV) care s-au apreciat cu 0,60%, până la prețul de 2,4950 lei/acțiune. Este o apreciere în termeni reali în ultimele 2 sesiuni bursiere în condițiile în care ajustarea cu dividendul și acțiunile gratuite ar fi trebuit să aducă un preț de 2,4000 lei/acțiune.

Este o ședință de tranzacționare în acord cu ceea ce s-a întâmplat pe parcursul acestei săptămâni. Volumele pe segmentul bancar au fost sporite după ce la finele lunii trecute au fost anunțați parametrii în care OTP Bank a achiziținat Banca Românească. Tranzacțiile pe cele 2 acțiuni bancare lichide de la cota BVB s-au ridicat în această săptămână la 96,41 milioane lei, reprezentând 52,04% din rulajul pieței de acțiuni de 185,24 milioane lei al celor 5 sesiuni de la BVB din acest interval.

Financiarele „pe verde”, energia încă jos

Pe contrasens față de restul pieței, cu o apreciere de 0,28%, până la nivelul de 33.785,38 puncte, a fost indicele financiar BET-FI. Cel mai important emitent din structura acestuia, Fondul Proprietatea (FP), a câștigat 0,11% la nivelul capitalizării de piață, pe transferuri de 2,12 milioane lei. Prețul de închidere a fost de 0,8730 lei/acțiune.

Deși a fost o săptămână bună pentru petrol, cotația țițeiului Brent consolidându-se la Londra peste reeprul de 52,00 dolari/baril, sectorul energetic a subperformat la bursă atât ca dinamică, dar mai ales din punctul de vedere al volumelor de tranzacționare. Astări indicele sectorial BET-NG a suferit un recul de 0,50%. Cel mai tranzacționat emitent de la această categorie, Electrica (EL), a avut un declin al titlurilor sale de 0,14%, până la prețul de 14,10 lei/acțiune, pe schimburi de 2,59 milioane lei.

Jucătorii de la BVB ridică accelerat prețurile Turbomecanica. „Nu știu ce au în cap”, spune un investitor

Pe a 2-a valoare de tranzacționare din ultimii ani, de 1,31 milioane lei, titlurile Turbomecanica (TBM) au atins un maxim de 0,2970 lei/acțiune. Închiderea este cu 6,07% peste referință, însă survine după alte creșteri cu 2 cifre pentru 3 sesiuni consecutive. Față de ultima valoare de tranzacționare a lunii trecute, cotația este cu 48,50% mai sus. Un investitor cu experiență de 20 de ani pe piața de capital românească era nedumerit de această evoluție. „Nu știu ce au în cap”, spune. În această săptămână, activitatea de tranzacționare pe acest emitent este la un nou record, de 4,48 milioane lei.

În sesiunea de azi am mai consemnat rulaje de peste un milion de lei pe titlurile MedLife (M) și IAR Brașov (IARV), ambele cu deprecieri, de 2,14% și, respectiv 1,88%.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
brd
bvb
bursa
fondul proprietatea
turbomecanica
electrica
iar brasov