Săptămâna de tranzacționare a început la BVB fără ca investitorii să revină cu entuziasm. Cumpărătorii s-au dat bătuți din prima oră, iar volumele au fost printre cele mai mici din acest an

Săptămâna de tranzacționare a început la BVB fără ca investitorii să revină cu entuziasm. Cumpărătorii s-au dat bătuți din prima oră, iar volumele au fost printre cele mai mici din acest an

Sursa foto: Lext / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 21 ian 2019

Indicii principali de la Bursa de Valori București au pierdut aproximativ 0,6%, în pofida debutului pozitiv. Lipsa susținerii la cumpărare s-a văzut din activitatea de tranzacționare modestă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De dimineața au venit promisiuni mari pentru viitorul Bursei. Existența unei piețe a derivatelor în următorii ani se profilează tot mai concret după ce directorul general al BVB, Adrian Tănase, a prezentat în premieră publicului proiectul de contraparte centrală care va fi supus votului acționarilor Bursei săptămâna viitoare.

Noua entitate va beneficia dintru început de colaborarea cu operatorul pieței de energie OPCOM pentru care Contrapartea Centrală va compensa tranzacții, dar care ar urma să intre și în acționariatul entității de clearing alături de BVB. „Cred în viabilitatea acestei instituții”, a declarat directorul general al OPCOM, Victor Ionescu, care a mențonat că are sentimente pozitive în ceea ce cercetători străini au ajuns la concluzia că ar fi cea mai deprimantă zi a anului, a 3-a luni din ianuarie.

Prin contrast, investitorii de la bursă au părut deprimați. Au lipsit de la „butoane”. Rulajul de 17,21 milioane lei (3,65 milioane euro) a fost unul dintre cele mai modeste din 2019. Lipsa de susținere la cumpărare a determinat și o alunecare a cotațiilor, deși la debut indicii principali au deschis peste nivelurile de referință de vineri. Pe graficul intraday atașat al indicelui BET se vede că, în 3 secvențe de scăderi, piața a intrat în declin.

Săptămâna de tranzacționare a început la BVB fără ca investitorii să revină cu entuziasm. Cumpărătorii s-au dat bătuți din prima oră, iar volumele au fost printre cele mai mici din acest an

Așa se face că piața a avut culoarea „roșie”. Indicele compozit BET Plus a pierdut 0,59%, iar indicele reprezentativ BET a coborât cu 0,62%, până la nivelul de 7.159,24 de puncte într-un climat dominat de stres pe piața de capital românească, în care leul a atins un nou minim față de moneda unică europeană. Din punct de vedere tehnic, sesiunea de astăzi nu a schimbat cu nimic tabloul. Cotația se află pe un impuls de revenire după testarea unui prag de suport conturat deasupra nivelului de 6.900 de puncte, unde s-a oprit temporar și picajul din decembrie antrenat de o ordonanță de urgență care include o taxă pe activele bancare, plafonarea prețului gazelor naturale, o taxă de pe cifra de afaceri pentru companiile din energie și telecom, dar și o reformă a cadrului de operare a sistemului de pensii.

Săptămâna de tranzacționare a început la BVB fără ca investitorii să revină cu entuziasm. Cumpărătorii s-au dat bătuți din prima oră, iar volumele au fost printre cele mai mici din acest an

Contextul extern a fost neutru. La nivel european și regional, indicii au avut închideri divergente: -0,31% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,03% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,17% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,62% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,82% pentru indicele WIG de la Varșovia, -1,47% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,30% pentru indicele PX de la Praga.

SIF Oltenia lansează oferă de răscumpărare pentru 3,4% din acțiunile proprii, la un preț cu 23% peste cel de piață CITEȘTE ȘI SIF Oltenia lansează oferă de răscumpărare pentru 3,4% din acțiunile proprii, la un preț cu 23% peste cel de piață

La București, pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 4,83 milioane lei, s-au înregistrat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au urcat cu 0,90%, până la prețul de 1,7980 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a depreciat cu 0,19%, până la prețul de 10,78 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 4,10 milioane lei.

Tot pe segmentul financiar, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au scăzut cu 0,72%, până la prețul de 0,8250 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,90 milioane lei. Celelalte acțiuni ale fondurilor închise de investiții au avut deprecieri de amplitudine încă și mai mare, fapt pentru care indicele BET-FI a pierdut 1,56%, până la nivelul de 33.762,30 de puncte.

A subperformat pieței și indicele energetic BET-NG, cu un declin de 1,11%, însă activitatea de tranzacționare a fost foarte slabă pe acest sector. Știrea zilei a fost aceea că AGA de la Transelectrica (TEL) a votat împotriva majorării capitalului filialei SMART SA și să îi garanteze acesteia un împrumut.

Interesul a fost modest pe celelalte acțiuni, iar cu excepția primelor celor mai tranzacționate 3 acțiuni, niciun alt emitent nu a depășit un reper al transferurilor de 500.000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
fondul proprietatea
transelectrica
adrian tanase
opcom