Compensarea tranzacțiilor de pe piața energiei va face Contrapartea Centrală a Bursei profitabilă în doar 2 ani. OPCOM ar urma să intre în acționariatul noii instituții

Compensarea tranzacțiilor de pe piața energiei va face Contrapartea Centrală a Bursei profitabilă în doar 2 ani. OPCOM ar urma să intre în acționariatul noii instituții

Sursa foto: Solarseven / dreamstime.com

scris 21 ian 2019

Efortul financiar pentru proiectul de contraparte centrală va fi mai ușor de susținut în condițiile unei înțelegeri cu OPCOM, care va permite dintru început compensarea unor instrumente forward pe piața contractelor bilaterale cu negociere continuă de 21 milioane MWh pe an. Câștigurile noii instituții ar urma să se amelioreze constant până în anul 2029, pe măsura ridicării gradului de penetrare pentru compensarea operațiunilor de la BVB și dezvoltarea pieței derivatelor pe OPCOM.

Cercetători ai comportamentelor umane au ajuns la concluzia că a 3-a luni din ianuarie este cea mai deprimantă zi a anului. Victor Ionescu, director general al pieței tranzacțiilor din energie OPCOM, a bătut drumul până la Bursa de Valori București cu sentimente contrare. Vede oportunitate pentru creșterea lichidității pieței de energie, inclusiv prin lansarea unui segment al instrumentelor derivate, din compensarea acestora prin Contrapartea Centrală, entitate care ar urma să fie înființată după un vot al acționarilor BVB programat pentru săptămâna viitoare.

Ionescu este încrezător față de noul proiect: „Va fi implementat și va fi implementat repede atât în beneficiul pieței de capital, cât și în beneficiul pieței de energie electrică.”

EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Finanțele vin cu restricții pentru firme și acționari, pentru reducerea \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Finanțele vin cu restricții pentru firme și acționari, pentru reducerea "fenomenului de decapitalizare a societăților"

Demersurile de creare a unei contrapărți centrale românești au început anul trecut, avându-l ca șef al proiectului pe noul director general al Bursei, Adrian Tănase, și plecând de la o necesitate a pieței de capital locale de a-și spori lichiditatea, inclusiv prin lansarea unei piețe a derivatelor pe acțiuni și indici care să potențeze și piața spot.

Contrapartea Centrală corespunde, însă, și unor necesități ale pieței OPCOM, de unde și parteneriatul dintre cei 2 operatori de platforme de tranzacționare. Ionescu admite că în piața de energie există o „stare de nemulțumire”, pentru că multe tranzacții de pe segmentul energie nu sunt urmate de semnarea contractelor, unii jucători preferând să plătească penalizarea de 0,5% din valoarea acestora. „În această zonă nu există mecanisme de garantare suficient de puternice a acestor contracte”, rezumă directorul general de la OPCOM.

Noua entitate ar urma să compenseze inclusiv tranzacții pe segmentul energie. Scenariul de bază al proiectului cu care Tănase va merge în fața acțonarilor BVB săptămâna viitoare prevede că vor fi asigurate operațiuni de clearing pentru o valoare constantă de 21 milioane MWh pe an pe segmentul contractelor forward cu negociere continuă.

Compensarea tranzacțiilor de pe piața energiei va face Contrapartea Centrală a Bursei profitabilă în doar 2 ani. OPCOM ar urma să intre în acționariatul noii instituții

Ionescu de la OPCOM susține viabilitatea planului: „Credem că suntem undeva într-un scenariu realist în cifrele care au fost propuse în planul de afaceri pe care BVB l-a realizat, atât din punctul de vedere al cantității, dar mai ales din punctul de vedere al perspectivelor.” Explică și de ce compensările au potențial de creștere: „Volumele preconizate pentru următorii 10 ani sunt realiste. Cred că, peste 4-5 ani, aceste volume vor fi mai ridicate pentru că vor atrage cu siguranță din lichiditatea pieței contractelor bilaterale cu licitație extinsă sau chiar din zona OTC.”

Este un argument pe care îl prezintă și Tănase: „Odată ce vom avea un sistem centralizat de clearing pe această piață, produsele de pe această viață vor deveni foarte atractive și ne putem aștepta la o migrare din piața OTC și din piața licitațiilor extinse către această piață de negociere continuă.”

Directorul Bursei de Valori București vine în fața acționarilor cu un proiect care excede așteptările în ceea ce privește amortizarea dat tocmai de colaborarea cu OPCOM. Cu o săptămână înainte de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor unde va fi dat un vot cu privire la Contrapartea Centrală, arată și drumul pe care îl are de parcurs entitatea în vederea asigurării unei piețe de capital cu instrumente complexe.

Compensarea tranzacțiilor de pe piața energiei va face Contrapartea Centrală a Bursei profitabilă în doar 2 ani. OPCOM ar urma să intre în acționariatul noii instituții

Mai mult decât atât, operațiunile compensate pentru OPCOM, vor permite o trecere pe profit a Contrapărții Centrale încă din anul 2021, urmând ca în 2029 câștigurile aduse de entitate să fie de 2,95 milioane euro în scenariul de bază, de 5,69 milioane euro în scenariul favorabil și de numai 1,06 milioane euro în scenariul advers, conform proiectului avansat de Tănase.

Compensarea tranzacțiilor de pe piața energiei va face Contrapartea Centrală a Bursei profitabilă în doar 2 ani. OPCOM ar urma să intre în acționariatul noii instituții

Colaborarea cu OPCOM va avea o dimensiune variabilă dată de penetrarea pieței contractelor futures. În scenariul de bază, volumul acestora ar urma să ajungă la 10 milioane MWh în cel de-al 10-lea an. Ionescu spune că piața spot este una foarte volatilă, iar existența unui astfel de tip de instrumente are sens din punctul de vedere al nevoilor jucătorilor. „Sperăm ca traderii din energie să le găsească iarăși ca fiind o soluție viabilă și corectă pentru administrarea volatilității pieței spot”, spune directorul OPCOM.

Într-o primă fază, colaborarea BVB cu operatorul platformei de tranzacționare a energiei electrice, gazelor naturale și certificatelor verzi va cântări mult în activitatea de compensare a Contrapărții Centrale, până la dezvoltarea pieței instrumentelor derivate pe acțiuni, indici și valute. Proiecția operațiunilor de clearing între anul 1 de funcționare și 2029 arată o diminuare treptată a procentajului compensărilor pe segmentul energiei, însă acest proces ar putea fi mult mai atenuat având în vedere că abordarea planului de afaceri este mai degrabă conservatoare în ceea ce privește clearingul pe OPCOM.

Compensarea tranzacțiilor de pe piața energiei va face Contrapartea Centrală a Bursei profitabilă în doar 2 ani. OPCOM ar urma să intre în acționariatul noii instituții

Ionescu de la OPCOM o caracterizează drept realistă proiecția și crede că activitatea de tranzacționare inclusiv pe piața energiei va fi încurajată de existența unei case de clearing. „Mesajul meu pentru Bursa de Valori București este că acest segment de piață va crește odată cu notificarea acestor contracte către Contrapartea Centrală”, a declarat acesta. „O garantare prin Contrapartea Centrală este o soluție corectă.”

Tănase a prezentat și o schemă tarifară, dar a precizat că aceasta încă este grosieră, putând fi perfectată pe măsură ce se va vedea lichiditatea din piață. BVB are în vedere un calendar de reducere a comisioanelor de tranzacționare pe măsura creșterii rulajelor.

Compensarea tranzacțiilor de pe piața energiei va face Contrapartea Centrală a Bursei profitabilă în doar 2 ani. OPCOM ar urma să intre în acționariatul noii instituții

În AGEA de la BVB de săptămâna viitoare, acționarii vor avea spre aprobare un proiect de contraparte centrală cu un capital de 16 milioane de euro, din care participarea Bursei se va ridica la maximum 10 milioane euro. Acționari ar urma să mandateze Consiliul de Adminstrație al BVB pentru a identifica investitori eligibili pentru a cofinanța proiectul cu 6 milioane de euro, în termen de 3 luni de la decizia AGEA.

Unul dintre acești acționari ar urma să fie chiar OPCOM, așa cum o spune chiar directorul instituției: „E un proiect pe care îl așteptăm de foarte mult timp, este un proiect în care credem, este un proiect în care vrem să ne implicăm și vrem să ne implicăm din toate punctele de vedere. Sperăm să aducem din zona energiei electrice și a gazelor naturale un plus de încredere și acest plus de încredere înseamnă, de fapt, și o participare la acționariat.”

Preocuparea conducerii executive a OPCOM pentru participarea cu o cotă la un „vițel” pe care îl vor îngrășa și ei, ar urma să fie secundată de o hotărâre a decidenților. „Gândurile mele cele mai puternice sunt să fim parte a acționariatului, fără doar și poate, dar, sigur, acest lucru rămâne ca autoritățile să-l susțină și, evident, să-l aprobe, dar cert este că voi face toate demersurile și voi aduce toate argumentele în care cred. Cred în viabilitatea acestei instituții”, spune Ionescu. „Participarea noastră este doar o problemă de decizie administrativă, dar din punctul meu de vedere este absolut necesară.”

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
bursa
bvb
contraparte centrala
opcom
adrian tanase
victor ionescu