Scăderi de peste 5% pe Bursa de la București

Scăderi de peste 5% pe Bursa de la București
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 18 ian 2016

Astăzi am consemnat la BVB o sesiune bursieră "roșie" în care unii emitenți vizibili precum OMV Petrom, SIF Moldova sau Banca Comercială Carpatica au înregistrat picaje de 6-7%. "Este o oarecare panică la noi", spune un broker.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O zi de tranzacționare desprinsă parcă din calendarul anului de criză 2008. De aceasta au avut parte astăzi investitorii de la Bursa de Valori București. Scăderile au fost abrupte, indicele BET suferind un declin de 5,07%, până la nivelul de 6.018,98 de puncte.

Deși piețele europene au evoluat relativ neconcludent în jurul nivelurilor de referință ale săptămânii precedente, iar bursa de la New York are o zi de vacanță, șocul a fost major la București, unde, cu șase excepții, toate celelalte titluri au suferit scăderi, cele mai multe de amplitudine mare.

"S-a simțit o panică în piață prin modul cum se manifestau vânzătorii", a declarat pentru Profit.ro Marcel Murgoci, director de tranzacționare la SSIF Estinvest Focșani. "Nu s-a ținut cont de emitent. Pur și simplu a fost dorința de a vinde", continuă el, menționând că amploarea scăderilor a fost dată doar de ordinele existente în contraparte.

Scăderi de 5-7% pe titlurile bancare

Cele mai tranzacționate titluri, cele ale Băncii Transilvania (TLV), care au însumat transferuri de 10,5 milioane lei, au scăzut cu 4,98%, până la prețul de 2,10 lei/acțiune. A fost atinsă la un moment dat și cotația de 2,09 lei/acțiune, amintește Murgoci, adăugând că și titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) au coborât sub reperul de 10 lei/acțiune. Închiderea s-a realizat la nivelul de 10,02 lei/acțiune, cu 4,39% sub referință, într-o zi în care s-au schimbat titluri valorând cu puțin peste 3 milioane lei. Având o lichiditate mai mică, titlurile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au scăzut cu 6,95%, până la prețul de 0,0884 lei/acțiune.

Scăderi pentru energie și energie pentru scăderi

O amplitudine a scăderilor peste media pieței au avut-o titlurile energetice a căror indice BET-NG a coborât cu 5,65% față de sesiunea de vineri. Din componența sa, acțiunea Transgaz Mediaș (TGN) a avut al doilea rulaj al zilei, marginal sub 6 milioane lei, depreciindu-se cu 4,67%, până pe palierul de 245 lei/acțiune.

Acțiunile Romgaz (SNG) au scăzut cu 5,51%, până la un nou minim de la listarea producătorului de gaze, în noiembrie 2013, respectiv 23,15 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,63 milioane lei.

După ce a rezistat bine în săptămânile precedent, titlurile Electrica (EL) au suferit astăzi un declin de 5,08%, coborând la 11,2 lei/acțiune, în condițiile unei activități de tranzacționare de 1,58 milioane lei. Acțiunile Transelectrica au pierdut 4,29%, până la prețul de 26,8 lei/acțiune, într-o sesiune în care schimburile pe acest emitent s-au cifrat la 2,24 milioane lei.

Investitorii atacă un prag de suport important

Scăderile au fost chiar mai mari decât în sesiunea de vineri. Murgoci explică și contextul: în week-end presa de specialitate nu a avut comentarii care să încurajeze, iar previziunile pentru viitorul apropiat din piețele financiare se mențin sumbre. "Nu sunt șanse să întrevedem ceva pozitiv legat de situația economică mondială", a adăugat directorul de tranzacționare de la Estinvest.

La solicitarea Profit.ro la finele anului trecut, Ovidiu Șerdean, broker la IFB Finwest, semnala apariția unor semnale tehnice negative care periclitau cotațiile, cea mai importantă fiind străpungerea unei linii de trend multianual pe indicele BET. El indica atunci reperul de 6.100 de puncte ca un important prag de suport la care ar urma să se regrupeze cumpărătorii.

Cât de \ CITEȘTE ȘI Cât de "obosit" e trendul ascendent pe indicele BET?

În ședința de astăzi s-a trecut violent sub acest nivel, echivalent cu maximele locale din anii 2005, 2010 și 2011, dar și ultimul punct de suport înainte de avansul indicelui din anii 2013-2015. Murgoci încă îndeamnă la prudență. Pentru a avea validată spargerea suportului, trebuie să avem mai multe sesiuni de tranzacționare sub acest reper.

Pe de altă parte, alți investitori se uită la nivelul de 6.000 de puncte, care astăzi a rezistat. "Sunt semnale psihologice. Indicele BET sub 6.000 de puncte spune că poate fi și mai rău, induce un sentiment pesimist, negativist", a declarat Murgoci.

"Nu au avut suport"

Indicele financiar BET-FI a coborât astăzi cu 4,83%, până la valoarea de 26.154,71 puncte. Cel mai important emitent din structura acestuia, Fondul Proprietatea (FP), a pierdut 3,30% la nivelul capitalizării bursiere, acțiunea închizând la 0,703 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 4,13 milioane lei.

Titlurile SIF au avut deprecieri de amplitudine diferită. Titlurile SIF Transilvania (SIF2) au scăzut cu numai 2,50%, cele ale SIF Muntenia (SIF4) cu 4,98%, iar cele ale SIF Oltenia (SIF5) cu 5,74%.

Cu scăderi de 6,88% și 6,96%, titlurile SIF Moldova (SIF2) și cele ale SIF Muntenia (SIF4) au fost printre cele mai mari contraperformere ale sesiunii bursiere de astăzi, alături de acțiunea OMV Petrom (SNP) care a pierdut 7,75% din valoare, până la un nou minim relativ, de 0,238 lei/acțiune. "Nu au avut suport", spune Marcel Murgoci.

Scăderi vecine cu 10%

Se putea mai rău? Da. Au fost titluri unde scăderile au fost de peste 10%. Titlurile Romcab Târgu Mureș (MCAB), cu un declin de 8,99%, au reușit să stea peste reperul sus-menționat al dinamicii negative, deși în mare parte a ședinței prețul de tranzacționare era cu 10% sub referință. Este și cazul Biofarm (BIO), cu o scădere de 8,42%, până la prețul de 0,25 lei/acțiune.

Electromagnetica București (-13,22%), Șantierul Naval Orșova (-12,50%) și Teraplast Bistrița (-10,29%) au avut astăzi cele mai drastice scăderi la BVB. "Sunt societăți la care lichiditatea este extrem de slabă și ca atare pot exista asemenea derapaje", spune Murgoci.

Unde s-a văzut astăzi "verde" la BVB

Prin contrast, titlurile Turbomecanica (TBM) au urcat astăzi cu 2,96%, la 0,0348 lei/acțiune, în ziua în care Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a aprobat un program de răscumpărări pentru un număr de 36,94 milioane titluri, reprezentând 10% din capitalul social.

De asemenea, acțiunile VES Sighișoara (VESY) s-au apreciat cu 3,69%, până la nivelul de 0,045 lei/acțiune, în așteptarea efectuării unei oferte publice de preluare din partea societății Chimsport, care deja a încheiat în 13 ianuarie un contract cu BT Securities în vederea intermedierea operațiunii și a depus un prospect la ASF, conform unei informări remise Bursei după închiderea ședinței de tranzacționare de vineri.

"Nu ne așteptăm la lucruri prea bune"

Marcel Murgoci nu exclude să avem ședințe de corecții pozitive după vânzările și scăderile drastice de la începutul anului. De asemenea, va fi de urmărit cum va reacționa piața la publicarea datelor financiare ale emitenților listați la București (eventual însoțite de propuneri de dividend), care ar urma să înceapă pe 10 februarie. Din plan extern, însă, semnalele nu sunt încurajatoare. "Nu ne așteptăm la lucruri prea bune", a conchis brokerul de la Estinvest.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
omv petrom
sif moldova
estinvest
ifb finwest
marcel murgoci