Stare de urgență și pe bursă. Investitorii se grăbesc să iasă și doboară indicii cu 10%

Stare de urgență și pe bursă. Investitorii se grăbesc să iasă și doboară indicii cu 10%
scris 16 mar 2020

Bursa românească a ajuns cu 30% sub maximele post-criză, anulând aproape integral parcursul de un an de recuperare a căderii dramatice antrenată de așa-numita taxă pe lăcomie. Scăderi de 9% pe acțiunile bancare și ajustare brutală, sub prețul de 1 leu, al acțiunilor Fondul Proprietatea.

Celebra ordonanță de urgență 114, cu prevederi drastice pentru mediul corporativ, care a provocat căderea bursei românești la cumpăna anilor 2018-2019, va bântui din nou piața, de data aceasta sub spectrul coronavirus. Plafonarea prețului gazelor naturale este iarăși în discuție după ce președintele Klaus Iohannis a declarat stare de necesitate, iar ceea ce pentru bănci era o taxă pe activele bancare plătită ordonat, acum riscă să devină o vrie a neplății ratelor încurajată de stat.

Acesta este contextul în care bursa românească a reacționat violent, într-un peisaj de sfârșit de lume, cu restricții de călătorie între țările dezvoltate care au adus companiile aeriene la o criză ma mare decât cea după atentatele de la 9 septembrie 2001, cu tancuri pe străzi în Italia, cu potențiale măsur de rechiziții și cu cumpărări de alimente pe panică.

EXCLUSIV SIF Oltenia va contesta în instanță AGA de la SIF Banat Crișana în care a fost decisă eliminarea pragului de deținere. Cronica unei Adunări caracterizată de gazde drept circ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SIF Oltenia va contesta în instanță AGA de la SIF Banat Crișana în care a fost decisă eliminarea pragului de deținere. Cronica unei Adunări caracterizată de gazde drept circ

Căderea încă de la debut de peste 10% a indicelui Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York și incapactatea de a avea o mișcare de recuperare importantă s-a răsfrânt și asupra sentimentului de pe bursa românească. Dacă la debut, declinul era de numai aproximativ 4,5%, în linie cu evoluțiile de la nivelul burselor europene, și fără a fi însoțit de volume, tabloul s-a înrăutățit pe parcursului orarului de tranzacționare. Către jumătatea sesiunii, scăderile depășeau deja 9%, iar finalul de sesiune a adus și lichiditatea pentru a da credibilitate impulsului negativ, rulajul pieței de acțiuni ridicându-se la 233,47 milioane lei (48,39 milioane euro).

Simptomatic, cele mai vizibile acțiuni au dat și tonul scăderilor. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au coborât cu 8,76%, până la prețul de 1,7700 lei/acțiune, pe tranzacții de 22,48 milioane lei, iar cele ale BRD Groupe Société Générale (BRD) s-au depreciat cu 8,73%, până la prețul de 11,50 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 5,80 milioane lei. Nici măcar dividendul brut de 1,6400 lei/acțiune, la finalul sesiunii de astăzi purtător al unui randament net de 14,04% la finalul sesiunii de astăzi.

Investitorii par să pună în prețuri că o recesiune la nivelul economiei mondiale antrenată de coronavirus și un impas indus de aceasta și în economia românească ar putea lăsa instituțiile de credit fără profit, eventual într-un nou ciclu de credite neperformante. Informațiile vehiculate cu privire la amânarea plăți ratelor bancare în perioada de încercare a izolării epidemiei alimentează sentimentul negativ față de bănci, cu atât mai mult cu cât din zona bancară a venit mesajul că o astfel de sistare de plăți nu ar outea fi susținută de bănci fără ajutorul Guvernului și al Băncii Naționale a României.

Patria Bank pregătește noi obligațiuni în euro CITEȘTE ȘI Patria Bank pregătește noi obligațiuni în euro

Șocul este generalizat. Toate cele mai tranzacționate 10 acțiuni au consemnat închideri „pe roșu”, iar 6 dintre acestea au avut scăderi mai mari de 7%. Astfel, indicele compozit BET Plus a coborât cu 9,56%, iar indicele reprezentativ BET a suferit o cădere de 9,58%, până la nivelul de 7.126,73 puncte. Sub aspect tehnic, piața ar trebui să aibă aici o zonă de suport între nivelurile la care s-au regrupat cumpărătorii în precedentul val de vânzări, antrenat de așa-numita „taxă pe lăcomie”.

Stare de urgență și pe bursă. Investitorii se grăbesc să iasă și doboară indicii cu 10%

După ce au supraperformat pieței o bună perioadă, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au suferit un șoc astăzi, respectiv un picaj de 16,49%, până la prețul de 0,9980 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al zilei, de 7,86 milioane lei, în condițiile în care cotația a pierdut de vineri susținerea ofertei publice de răscumpărare derulată de emitent la prețul de 1,3900 lei/acțiune, pentru un număr de 200 milioane acțiuni proprii, reprezentând 2,62% din capitalul social. Este mișcarea care aduce un declin de 9,11% al indicelui financiar BET-FI care a coborât sub la nivelul de 36.005,56 puncte. Dn structura sa, titlurile SIF Banat Crișana (SIF1) s-au prăbușit cu 10,59%, până la prețul de 1,9850 lei/acțiune, investitorii ignorând votul de săptămâna trecută pentru eliminarea pragului de deținere de 5%.

Din grajd pe bursă. Norofert intră la tranzacționare ca o companie de 25 milioane de lei și vizează atacarea pieței agricole americane CITEȘTE ȘI Din grajd pe bursă. Norofert intră la tranzacționare ca o companie de 25 milioane de lei și vizează atacarea pieței agricole americane

Într-o zi în care cotația internațională a petrolului de tip Brent a coborât până în zona de 30 dolari/baril, aproape de minimele de acum 4 ani, și la BVB sectorul energetic s-a aflat sub stres. Astfel, indicele energetic BET-NG a suferit un declin de 6,11%, iar cel mai important emitent din structura sa, OMV Petrom (SNP), a pierdut 6.38% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere fiind de 0,2790 lei/acțiune.

Deprecieri de amplitudine apropiată am consemnat pe titlurile Romgaz Mediaș (SNG), -6,61%, până la prețul de 26,15 lei/acțiune, pe a 3-a activitate de tranzacționare a zilei, de 6,16 milioane lei, și pe cele ale Nuclearelectrica (SNN), -5,67%, până la prețul de 10,98 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,30 milioane lei.

Aflate în zone de minime, titlurile Electrica (EL) au scăzut cu 7,78%, până la prețul de 8,06 lei/acțiune, pe transferuri de 1,32 milioane lei, iar titlurile Transgaz (TGN) au coborât cu 2,67%, până la prețul de 219,00 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
fondul proprietatea
romgaz
sif banat crisana