Ziua de tranzacționare a fost dominată de o tendință de revenire pe marile burse ale lumii. Indicii principali au avut aprecieri în zona de 1% sau chiar și confortabil peste acest reper. Investiutorii au încercat să treacă peste realitatea că prețul internațional al țițeiului este ancorat la niveluri superioare pragului de 100 dolari/baril.
Bursa românească încearcă să digere această etapă prin mișcări de tatonare. Aversiunea la risc este moderată, fapt trădat de lichiditatea bună. Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 101,70 milioane lei (19,94 milioane euro), aproape de nivelurile bune din acest an și mai mult dublu decât valorile medii zilnice de tranzacționare din prima jumătate a deceniului.
Aproximativ jumătate din această activitate a fost asigurată de transferurile însumând 51,64 milioane lei realizate pe titlurile Băncii Transilvania (TLV) care s-au corectat cu 0,72%, până la prețul de 35,80 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 39,03 miliarde lei (7,65 miliarde euro).
Acestea au eclipsat restul simbolurilor, inclusiv titlurile Romgaz (SNG), care s-au aflat pe locul 2 în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi de 10,94 milioane lei, pe fondul cărora cotația a avut un salt de 6,23%, până la prețul de 11,94 lei/acțiune.
Sunt mișcări de sens contrar pentru o sesiune dominată de nehotărâre. Aceasta s-a văzut atât în dinamica slabă, de 0,15%, a indicelui reprezentativ BET, care a închis la nivelul de 27.789,50 de puncte, cât și prin închiderea divergentă a indicilor sectoriali: -1,29% pentru indicele financiar BET-FI și +0,81% pentru indicele de energie BET-NG.
Din structura ultimului, titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au retras cu 0,15%, până la prețul de 66,80 lei/acțiune, și titlurile OMV Petrom (SNP) au pierdut 0,99%, până la prețul de 1,0010 lei/acțiune, ambele simboluri depășind reperul unor volume echivalen te cu 6 milioane lei.
Pe un impuls corectiv de o amplitudine destul de mare au fost 2 acțiuni care au atins maxime istorice în acest început de 2026: -2,46%, până la prețul de 135,00 lei/acțiune, pentru titlurile Digi Communcations (DIGI), care au întrunit un rulaj de 4,98 milioane lei, și -2,90%, până la prețul de 28,50 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL), ce au cumulat transferuri de 3,08 milioane lei.
Interes a mai existat pentru titlurile Hidroelectrica (H2O) ce s-au apreciat cu 0,47%, până la prețul de 148,50 lei/acțiune, pe o activitate de 3,79 milioane lei. Distribuția în aâdncime a lichidității a fost mai slabă în această ședință cu acțiunile doar până la locul 10 trecând peste pragul schimburilor de 1 milion de lei.

















