Vânzători mari în ultimele minute ale sesiunii de la BVB. „Vor să țină indicii jos”, spune un broker

Vânzători mari în ultimele minute ale sesiunii de la BVB. „Vor să țină indicii jos”, spune un broker

Sursa foto: dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 23 nov 2017

Pentru a 2-a ședință consecutivă de la Bursa de Valori București, volumele au urcat în ultimul minut de tranzacționare. Ordine mari de vânzare s-au activat pe emitenți cu pondere importantă în indicele reprezentativ BET, precum BRD, Banca Transilvania, Romgaz și OMV Petrom. Dragoș Mesaroș, broker la SSIF Goldring, spune că sunt jucători mari care aparent vor să țină indicii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La Bursa de Valori București am consemnat astăzi o sesiune de tranzacționare mixtă, cu închideri divergente atât la nivelul indicilor, cât și a celor mai vizibile titluri, în contextul unui rulaj al pieței de acțiuni de 29,29 milioane lei (6,29 milioane euro). Poate că sesiunea ar fi fost mai „verde”, însă pe final au apărut ordine de vânzare mari care au apăsat cotațiile.

Indicele compozit BET Plus și-a amputat din avansul de peste zi, pentru un firav +0,04%, iar indicele BET a închis cu 0,07% peste referința de miercuri, dar aproape de minimul zilei, la nivelul de 7.778,69 puncte. Totul după aruncarea în piață în ultimul minut a unor pachete importante la emitenții cu pondere importantă în structura sa.

Este un fenomen care apare, de regulă, în ultima zi de tranzacționare din lună, dar acum nu este cazul și este deja a 2-a sesiune consecutivă când se întâmplă, ne semnalează Dragoș Mesaroș, broker la Târgu Mureș pentru SSIF Goldring. „Parcă cineva vrea să țină BET-ul jos”, a declarat acesta pentru Profit.ro. Pe graficul intraday atașat se vede că după deschiderea pozitivă a fost o presiune constantă la vânzare, ultimul rally fiind de asemenea amendat violent, însă de data aceasta pe volume.

Vânzători mari în ultimele minute ale sesiunii de la BVB. „Vor să țină indicii jos”, spune un broker

Pe BRD Grope Societe Generale (BRD) a apărut un ordin pentru aproximativ 28.400 de acțiuni, echivalentul a aproximativ 367.000 de lei, în condițiile în care întreaga activitate pe acest emitent a fost de 5,98 milioane lei. Cotația a închis la prețul de 12,92 lei/acțiune, cu 8 pași de cotare sub maximul zilei, de 13,00 lei/acțiune.

A 3-a parte din volumele de pe acțiunile Băncii Transilvania (TLV) a fost reprezentată de tranzacțiile din ultimul minut cu un pachet cu puțin mai mare de 487.000 de titluri. Titlurile instituției de credit au coborât cu 1,38%, până la prețul de 2,1450 lei/acțiune, deși la debut erau pe referința sesiunii precedente de 2,1750 lei/acțiune. Transferurile pe Banca Transilvania s-au ridicat la 3,44 milioane lei.

Profitul net al Electrica se prăbușește la 9 luni cu 80%. Compania digeră șocul din piață de la începutul anului, când a luat pierderi de la „băieții deștepți” din energie CITEȘTE ȘI Profitul net al Electrica se prăbușește la 9 luni cu 80%. Compania digeră șocul din piață de la începutul anului, când a luat pierderi de la „băieții deștepți” din energie

„Este clar că cineva o face manual”, spune Mesaroș. „A vrut să dea jos prețurile.” La OMV Petrom (SNP), titlurile au forțat un rally către final, avansul fiind de 1,94%, până la prețul de 0,2885 lei/acțiune. La capătul acestui rally avem din nou o tranzacție mare, cu 1,75 milioane titluri din cele 4,23 milioane acțiuni ale celei mai importante companii petroliere românești care au schimbat mâinile, echivalent pentru un rulaj de 1,21 milioane lei. Peste 40% din tranzacțiile pe acest emitent din această zi în ultimul minut i se pare mult lui Mesaroș.

De asemenea, la Romgaz Mediaș (SNG), 21% din activitatea de tranzacționare de 2,23 milioane lei, a fost reprezentată de cele aproape 15.000 de titluri aruncate în piață în ultimul minut de tranzacționare. „Stai o zi întreagă și păzești piața, până la tranzacția de la ora 18.00 care schimbă totul...”, spune Mesaroș. „La clienți nu am ce să le spun...”

Piața pare apăsată și până acum orice încercare de rally a fost puternic amedată de urși. Așa cum se vede pe graficul atașat, după puseul de vânzări de 13 sesiuni consecutive, unul dintre cele mai lungi din istoria bursei românești, indicele BET nu pare a avea forța unei reveniri. Cotația s-a oprit într-o aglomerare de rezistențe dată de pragul de referință din zona de 7.860 de puncte care a funcționat foarte bine în acest an, mediile mobile exponențiale de 21 de zile (EMA21) și 55 de zile (EMA55), dar și o linie de trend descendent conturată începând cu luna august.

Vânzători mari în ultimele minute ale sesiunii de la BVB. „Vor să țină indicii jos”, spune un broker

Mesaroș de la Goldring ne atrage atenția că după maximul post-criză consemnat la începutul lui iunie la nivelul de 8.769,41 puncte, indicele reprezentativ de la BVB este la 5 luni consecutive de scăderi și s-a depărtat cu 11,30% față de vârf.

Este un parcurs negativ care a venit în contradicție cu escalada bursei americane pe noi maxime istorice și a unui tablou preponderent favorabil și pe alte piețe de acțiuni. Astăzi, în Europa, tendințele au fost divergente, ca și la București: +0,26% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,02% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,50% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,05% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +0,58% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,42% pentru BUX de la Budapesta și -0,06% pentru indicele PX de la Praga.

S-a stins focul de paie de pe SIF-uri

La BVB, și titlurile SIF, protagonistele unui avans furibund în sesiunea de marți, au suferit un recul important, declinul fiind și de peste 3% pe cele mai lichide dintre aceste acțiuni. Acesta este și contextul în care indicele financiar BET-FI a coborât cu 1,18%, până la nivelul de 38.230,55 de puncte, deși cel mai important emitent din structura sa, Fondul Proprietatea (FP), a câștigat 0,60%, la nivelul capitalizării bursiere, prețul final fiind de 0,8350 lei/acțiune, într-o sesiune în care schimburile s-au cifrat la 3,07 milioane lei.

Tras în sus de titlurile OMV Petrom, indicele energetic BET-NG a urcat cu 0,51%. Din component sa, al 2-lea rulaj al zilei, de 4,05 milioane lei, l-au avut titlurile Electrica (EL), care au închis la prețul de 11,92 lei/acțiune, în urcare cu 1,02%. La debut au fost, însă, și tranzacții la prețul de 11,80 lei/acțiune, care reprezintă un minim al ultimelor 21 de luni.

Volume aduse de noii emitenți și o scădere mare pe singura tranzacție de tip deal

Tranzacții peste 1 milion de lei am mai consemnat și pe titluri ale unor companii listate recent la BVB, respectiv cele ale MedLife (M) și Sphera Franchise Group (SFG), fără o dinamică importantă a cotațiilor.

Singurul schimb din piața deal, în valoare de aproximativ 695.000 de lei, s-a realizat pe titlurile producătorului de mase plastice Prodplast București (PPL), tranzacția realizându-se în limita inferioară pentru o scădere de 15% admisă de sistemul operatorului de piață BVB, la prețul de 2,2500 lei/acțiune. La acest nivel, capitalizarea bursieră a societății ar fi de 38,41 milioane lei (8,25 milioane euro). La 9 luni, compania a afișat o pierdere de 310.000 de lei, rezultat în primul rând al șocului existent pe piața de cabluri electrice unde Prodplast este furnizor și unde la începutul anului, insolvența Romcab Târgu Mureș a lovit întreaga industrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
dragos mesaros
goldring
bvb
bursa
banca transilvaia
brd
omv petrom
romgaz
electrica