Volume de 66 milioane euro astăzi la BVB

Volume de 66 milioane euro astăzi la BVB
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 nov 2015

Piața a fost dominată de tranzacția de 216,9 milioane lei prin care BERD și-a micșorat deținerea la Banca Transilvania și un transfer deal de 36,74 milioane lei cu 4,15% din acțiunile SIF Banat Crișana.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Chiar dacă rulajele nu au fost deosebite la Bursa de Valori București pe segmentul regular, iar indicii au coborât sub nivelurile de referință, ziua a fost una favorabilă pentru piața de capital românească. "Volumul a fost destul de important; s-au făcut aproape 67 de milioane de euro", a declarat pentru Profit.ro Marcel Murgoci, director de tranzacționare la SSIF Estinvest Focșani.

Exercițiul de piață principal a fost oferta prin care Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a vândut 86,76 milioane acțiuni Banca Transilvania (TLV) la prețul de 2,5 lei/acțiune, valoarea tranzacției ridicându-se la 216,9 milioane lei. În urma acestei vânzări, instituția internațională de credit mai rămâne cu o participație de 11,47% la a treia bancă din sistemul bancar românesc.

Ca și în zilele precedente, titlurile cu simbolul TLV au fost pe primul loc în topul lichidității, schimburile însumând 16,15 milioane lei. "Acțiunea băncii dădea semne de oboseală după atingerea unui maxim de 2,68 lei/acțiune acum câteva zile. Se zvonea că va urma ceva. Când s-a publicat tranzacția, prețul a început să coboare și a atins chiar nivelul de 2,555 lei pe titlu, după care acțiunea a revenit și a închis la prețul de 2,59 lei pe unitate", reface filmul sesiunii de astăzi pe acest emitent Murgoci. De asemenea, 1,6 milioane acțiuni Banca Transilvania au fost tranzacționate și pe piața deal unde rulajul a fost de 4,14 milioane lei.

Pe acest segment, cel mai important schimb a fost tranzacția specială prin care au schimbat mâinile 22,82 milioane acțiuni SIF Banat Crișana (SIF1) - echivalentul a 4,15% din capitalul social al firmei -pentru 36,74 milioane lei. Transferul a fost efectuat cu 10 minute înainte de închiderea pieței, astfel încât ceea ce s-a întâmplat pe piața deal nu a influențat cotația din regular, spune brokerul de la Estinvest. Într-adevăr, titlurile SIF Banat Crișana s-au regăsit abia pe poziția 21 în clasamentul lichidității, cu schimburi depășind doar marginal 64.000 de lei într-o zi în care cotația a coborât cu 0,87%, până la prețul de 1,6 lei/acțiune.

Tenta a fost, în general, de roșu. "La nivel de indici, piața a avut o tendință scăzătoare de la începutul ședinței", amintește Murgoci care pune acest lucru mai degrabă pe seama piețelor externe (cu trei ședințe consecutive de declin pe Bursa de la New York) decât pe rezultatele financiare ale companiilor listate la BVB. În opinia sa, nu au fost surprize negative din zona raportărilor.


Indicele BET, al celor mai tranzacționate titluri, a pierdut 0,65%, până la nivelul de 7.256,10 puncte, un declin similar cu cel al indicelui BET Plus. Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au avut al doilea rulaj al pieței, de 8,07 milioane lei, într-o zi în care s-au corectat ușor, cu 0,12%, până la prețul de 0,824 lei/acțiune. În primele opt cele mai tranzacționate titluri, de altfel, numai acțiunile OMV Petrom (SNP) au consemnat creștere - 3,49% - până la prețul de 0,3265 lei/acțiune, pe transferuri de 5,61 milioane lei. Creșterea pe acest emitent a venit în ultima parte a ședinței, în condițiile în care prețul mediu al zilei a fost de 0,3160 lei/acțiune. "A fost un ordin de 400.000 de acțiuni care a mișcat piața, dar deocamdată nu știm ce este cu el", a conchis Murgoci.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
banca transilvania
estinvest
bursa
fondul proprietatea
omv petrom
sif banat crisana