SIF Moldova a vândut acțiuni Banca Transilvania de peste 17 milioane lei

SIF Moldova a vândut acțiuni Banca Transilvania de peste 17 milioane lei
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 11 nov 2015

Chiar și după această vânzare, SIF2 rămâne acționar cu peste 8% din capitalul social al celei de-a treia instituții de credit din sistemul bancar românesc.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

SIF Moldova (SIF2) a vândut în perioada 6-11 noiembrie pachete de acțiuni reprezentând 0,21% din capitalul social al Băncii Transilvania (TLV), informează un comunicat al societății de investiții finanicare remis astăzi Bursei de Valori București. Având în vedere valoarea de piață prețul de piață din zilele menționate ale acțiunilor băncii, rezultă că din vânzarea celor 6,48 milioane titluri, SIF Moldova a încasat peste 17 milioane lei (3,82 milioane euro). Chiar și după această vânzare, SIF2 încă deține 242,52 milioane acțiuni cu simbolul TLV, reprezentând 8,01% din capitalul social, valoarea de piață a acestora la prețul închiderii ședinței de tranzacționare de ieri de la BVB, de 2,64 lei/acțiune, fiind de 640,26 milioane lei (143,68 milioane euro).

Acțiunile Băncii Transilvania se află pe trend ascendent de la jumătatea lui 2013, mișcare accelerată de la începutul acestui an. Acesta este și contextul în care SIF Moldova face marcări de profit, obiectivul fiind ca, în urma aprecierii acțiunii, deținerea de la Banca Transilvania să nu depășească 40% din portofoliul societății. Conform raportării pentru 30 septembrie, SIF2 avea un activ net de 1,45 miliarde lei (325 milioane euro), însă, la prețul de piață de 0,80 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a societății în prezent este de numai 830,54 milioane lei (186,38 milioane euro), compania tranzacționându-se cu un discount de aproape 43% față de valoarea sa intrinsecă.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
sif moldova
banca transilvania
tlv
bvb
bursa