Zi de indecizie la bursă

Zi de indecizie la bursă
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 20 mai 2019

Prima ședință de tranzacționare a săptămânii la BVB a fost slabă, indicii principali pierzând aproape un sfert de procent, iar activitatea de tranzacționare, foarte modestă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Lichiditatea mică de la Bursa de Valori București a fost adesea adusă în discuție ca principalul neajuns al pieței de capital românești. Aceasta are o dezvoltare slabă, iar motivul pincipal a fost enunțat chiar la sfârșitul săptămânii trecute de directorul general al operatorului de piață BVB Adrian Tănase. „Participarea  populației în piața de capital este foarte redusă”, a declarat șeful Bursei la Forumul Investitorilor Individuali de la Cluj-Napoca, organizat de instituția pe care o conduce. „Lumea nu investește în acțiuni și obligațiuni.”

Simptomatic pentru această realitate, cea dintâi ședință de tranzacționare a acestei săptămâni a avut un rulaj de 17,10 milioane lei (3,59 milioane euro). Chiar și după consumarea etapei de raportări financiare, într-un context încă neclar în piețele financiare internaționale, investitorii au ezitat să ia poziții decisive, iar ordinele majore au lipsit.

Peste jumătate din această activitate de tranzacționare a fost asigurată de acțiunile bancare. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au staționat la prețul de 2,1150 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 5,47 milioane lei în piața reglementată. De asemenea, pe acest emitent s-a realizat și singura tranzacție specială a zilei din piața deal, în valoare de 1,61 milioane lei.

CONFIRMARE Hidroelectrica se pregătește din nou de listarea la Bursă CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Hidroelectrica se pregătește din nou de listarea la Bursă

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a depeciat cu 1,96%, până la prețul de 10,98 lei/acțiune, pe transferuri de 2,32 milioane lei.

Ziua a fost negativă, la nivelul ansamblului pieței. Indicele compozit BET Plus a coborât cu 0,28%, iar indicele reprezentativ BET a suferit un declin de 0,23%, până la nivelul de 8.205,08 puncte. Sub aspect tehnic, indicele acțiunilor lichide româneșțti este blocat între mediile mobile de viteză în proporții Fibbonacci, respectiv media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21) și media mobilă exponențială de 55 de zile (EMA55), iar cel mai probabil scenariu este o etapă de staționare între cele 2 repere, cu o secvență de ședințe neconcludente.

Zi de indecizie la bursă

Corecția pieței românești este redusă, dacă avem în vedere ziua de aversiune semnificativă la risc din piețele de acțiuni. Bursele europene, mai ales cele dezvoltate au avut deprecieri de o amplitudine mai mare, așa cum o arată tabloul Bloomberg: -1,63% indicele Euro Stoxx 50, -0,51% pentru indicele FTSE de la Londra, -1,46% pentru indicele CAC40 de la Paris, -1,61% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, -0,40% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,62% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,13% pentru indicele indicele PX de la Praga.

În piața petrolului, cotația țițeiului de tip Brent a oscilat neconcludent în zona de 72-73 dolari/baril. La București, pe al 2-lea rulaj al zilei, de 3,59 milioane lei, titlurile celei mai importante companii petroliere românești, OMV Petrom (SNP), au avansat cu 0,13%, până la prețul de 0,3810 lei/acțiune, trăgând în sus indicele sectorului energetic BET-NG, care a supraperformat pieței cu un recul de numai 0,02%.

Prin contrast, indicele financiar BET-FI a scăzut cu 0,40%, până la nivelul de 35.842,89 de puncte. Cel mai important emitent din structura sa, Fondul Proprietatea (FP), a pierdut 0,41% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere al titlurilor sale fiind de 0,9740 lei/acțiune într-o sesiune cu schimburi de 1,01 milioane lei. Fondul a comunicat astăzi că săptămâna trecută a achiziționat din piață un număr de 3,64 milioane de acțiuni proprii, pentru care a plătit 3,51 milioane lei, în cadrul programului de răscumpărare aprobat de acționari.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
adrian tanase