Primăria Capitalei se împrumută peste jumătate de miliard de lei pentru refinanțarea unui împrumut luat de la BERD în anul 2020, contractat la rându-i, pentru refinanțarea altor datorii

Primăria Capitalei se împrumută peste jumătate de miliard de lei pentru refinanțarea unui împrumut luat de la BERD în anul 2020, contractat la rându-i, pentru refinanțarea altor datorii
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 oct 2022

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) dezbate, în ședința programată luni, un proiect de hotărâre „privind aprobarea contractării si/sau garantării unei/unor finanțări rambursabile interne si/sau externe în valoare totală de până la 555.000.000 lei, în vederea refinanțării datoriei publice locale provenite din împrumutul contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în anul 2020”. Creditul pe care municipalitatea vrea să îl contracteze este legat de datorii ale administrației locale care datează încă din anul 2005 și care au fost refinanțate succesiv.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Se aprobă contractarea și/sau garantarea unei/unor finanțări rambursabile interne și/sau externe în valoare totală de până la 555.000.000 lei în vederea refinanțării datoriei publice locale provenite din împrumutul contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție si Dezvoltare în anul 2020, cu o maturitate de până la 10 ani. Contractarea și/sau garantarea unei/unor finanțări rambursabile interne și/sau externe prevăzute. la art. 1 se face pentru refinanțarea datoriei publice locale provenite din contractul de credit nr. RUC 245/24. 04. 2020 încheiat de Municipiul București cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Se împuternicește Primarul General al Municipiului București, să negocieze și să semneze, în numele și pe seama Municipiului București, termenii și condițiile finanțării/finanțărilor rambursabile, contractul/contractele de finanțare rambursabile interne și/sau externe, prospectul/prospectele de emisiune/emisiuni sau documentul/documentele de, prezentare pentru finanțarea/finanțările rambursabile, acordul/acordurile de garantare aferent/ aferente, precum și orice alte modificări și completări convenite de către părțile contractante și orice alte acte, documente, notificări sau cereri a căror semnare poate deveni necesara în legătură cu autorizarea, încheierea, punerea în executare și derularea acestor finanțări”, sunt câteva dintre prevederile proiectului supus votului consilierilor generali.

Electrolux, prezent și în România, declanșează concedieri CITEȘTE ȘI Electrolux, prezent și în România, declanșează concedieri

Proiectul prevede de asemenea că municipiul București poate garanta finanțarea/finanțările rambursabile cu veniturile proprii ale bugetului local al orașului, în funcție de cerințele instituției/instituțiilor finanțatoare, în condiții agreate de comun acord, scrie News.ro.

Creditul pe care municipalitatea vrea să îl contracteze este legat de datorii ale administrației locale care datează încă din anul 2005 și care au fost refinanțate succesiv.

„In anul 2005, Municipiul București a împrumutat 500.000. 000 euro pe o perioada de 10 ani, printr-o emisiune de euro-obligațiuni pe piața internațională de capital. Pentru refinanțarea împrumutului obligatar cu maturitate în 2015, Municipiul București a contractat la data de 04.05.2015, în conformitate cu prevederile HCGMB nr. 149/30.08.2012, patru finanțări rambursabile sub forma unui program de emisiuni de obligațiuni municipale pe piața interna, în valoare totala de 2.220.100. 000 lei”, se arată în raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre. Acest document arată că, din totalul de 2,2 miliarde lei, o emisiune de obligațiuni de 555 de milioane de lei a fost scadenta la data de 4 Mai 2020 fiind refinațată printr-un împrumut acordat de BERD, la data de 24 aprilie 2020, „acesta acționând ca un credit punte (bridge-loan), acoperind decalajul de finanțare (financing gap) cauzat de condițiile de piață nefavorabile de la debutul pandemiei de coronavirus”.

viewscnt
Afla mai multe despre
primăria capitalei
berd