Profit Financial.forum - Bogdan Pleșuvescu, Banca Transilvania: Avem nevoie și de achiziții pentru a ne menține cota. E presiune de exit pe acționarii băncilor mici

Profit Financial.forum - Bogdan Pleșuvescu, Banca Transilvania: Avem nevoie și de achiziții pentru a ne menține cota. E presiune de exit pe acționarii băncilor mici
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 27 nov 2023

Presiunea de reglementare forțează acționarii băncilor mici să evalueze dacă este rentabil să mai mențină afacerile din România sau să vândă, spune directorul general adjunct al Băncii Transilvania, responsabil cu aria de legal, subsidiare și workout, în cadrul Profit Financial.forum. La primire stau băncile mari, precum Banca Transilvania, care au nevoie și de achiziții pentru a-și menține cota de piață.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Banca Transilvania nu a făcut niște achiziții ordinare. Băncile pe care le-a preluat au fost cu niște mici dificultăți, în special în relația cu consumatorii”, spune Pleșuvescu, care până de curând a condus Victoria Bank – subsidiara Băncii Transilvania din Republica Moldova.

Banca Transilvania a cumpărat Volksbank în 2014-2015 și Bancpost în 2018-2019. Ambele bănci aveau la momentul achiziție portofolii importante de credite în franci elvețieni și multe procese pe clauze abuzive în instanțele din România. O parte importantă dintre aceste litigii au fost stinse prin înțelegerile făcute de BT cu clienții, de regulă prin conversia creditelor la un curs mai mic decât cel al zilei.

BT a mai cumpărat apoi și Idea Bank și s-a extins în Moldova prin achiziția subsidiarei BCR de la Chișinău.

Achizițiile repetate au propulsat BT pe primul loc, de la o cotă de piață de sub 10% în 2014 la peste 19% în 2022. Acestea au creat și „experiență foarte mare în cadrul grupului” în ceea ce privește procedurile. De ce sunt necesare achizițiile?

Profit Financial.forum - Andrei Dudoiu, Managing Partner Seedblink: Din cele peste 100 de companii pe care le avem pe platformă, doar 3 dau semne de a-și închide porțile în acest moment CITEȘTE ȘI Profit Financial.forum - Andrei Dudoiu, Managing Partner Seedblink: Din cele peste 100 de companii pe care le avem pe platformă, doar 3 dau semne de a-și închide porțile în acest moment

„Menținerea cotei de piață este un punct foarte mare în strategia noastră. Pentru a menține același ritm este nevoie și de achiziții, pe lângă creșterea organică”, explică Pleșuvescu.

De asemenea, mai spune el, este nevoie de o consolidare a pieței bancare – adică de o scădere a numărului de bănci, care vine de la peste 40 și a ajuns la 32 la finele anului trecut.

„Toate aceste cerințe de reglementare adaugă presiune suplimentară, mai ales în zona băncilor mici. Toate aceste costuri, care se transferă în costul capitalului, vor pune o presiune pe băncile mici. Este o analiză pe care fiecare acționar trebuie să o facă, dacă își permite să mai adauge capital sau să plătească capital pentru a rula operațional o bancă sau dacă e cazul să facă un exit”, spune directorul adjunct al BT.

Recent au fost anunțate o serie de tranzacții. First Bank urmează să fie preluată de către Intesa SanPaolo. UniCredit Bank a achiziționat subsidiara Alpha Bank din România, în timp ce OTP Bank este în discuții cu Banca Transilvania și Raiffeisen Bank pentru vânzarea afacerilor din România.

Pleșuvescu se așteaptă ca efervescența din piață să mai țină și la anul, după care să ia o pauză.

Profit Financial.forum: CITR: Băncile, principalul partener al firmelor în dificultate financiară; statul ori te lasă în pace, ori te execută. Am trecut de la frustrare la acceptare CITEȘTE ȘI Profit Financial.forum: CITR: Băncile, principalul partener al firmelor în dificultate financiară; statul ori te lasă în pace, ori te execută. Am trecut de la frustrare la acceptare

„Ne uităm cu mare interes și la tranzacțiile care se întâmplă pe lângă noi. Ne bucură că această piață a devenit mai agitată. După acest an și următorul, va urma iar o perioadă de stagnare. Până în momentul în care băncile mici vor decide iar ce vor face cu investiția lor în România”.

Și Henk Paardekooper, președintele executiv al recent-vândutei First Bank, se așteaptă să aibă loc mai multe tranzacții în perioada următoare, după care să vină o pauză. Pe lângă costurile de reglementare, băncile mici ar putea fi forțate însă să iasă din piață prin vânzarea către bănci mai mari ca urmare a presiunilor fiscale, în condițiile în care taxa bancară de 2% va fi menținută mai multă vreme, consideră bancherul olandez.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
otp bank
achizitie banca transilvania