Rezervele valutare administrate de BNR au scăzut

Rezervele valutare administrate de BNR au scăzut
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 oct 2019

Banca Națională a României (BNR) a anunțat că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, în 30 septembrie, de 35,423 miliarde euro, cu 196 milioane euro mai mici decât în 31 august.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”La 30 septembrie 2019, rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 35.423 milioane euro, față de 35.619 milioane euro la 31 august 2019”, se arată în comunicat.

În cursul lunii septembrie au avut loc intrări de 1,018 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice și altele, scrie News.ro.

Valoarea pieței poștale a crescut la 3,2 miliarde lei. Doar 17% din reclamații sunt considerate întemeiate. Despăgubirile plătite și principalii jucători CITEȘTE ȘI Valoarea pieței poștale a crescut la 3,2 miliarde lei. Doar 17% din reclamații sunt considerate întemeiate. Despăgubirile plătite și principalii jucători

Totodată, au fost ieșiri de 1,214 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur este la 103,6 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 4,54 miliarde euro.

Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 30 septembrie au fost de 39,963 miliarde euro, față de 40,225 miliarde euro la 31 august.

Plățile scadente în luna octombrie în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, însumează circa 264 milioane euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
rezerve valutare