Catedrala Neamului urmează să fie sfințită astăzi, în cadrul unei ceremonii la care vor participa toți ierarhii importanți ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și clerici de marcă din lumea ortodoxă, inclusiv Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I.
Evenimentul, la care sunt așteptați zeci de mii de credincioși, coincide cu aniversarea a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române.
VEZI AICI ȘI Interiorul Catedralei Mântuirii Neamului, dezvăluit în premieră FOTO
Constructorii Catedralei Neamului subliniază cu satisfacție că, având 127 de metri înălțime, aceasta este cea mai înaltă catedrală ortodoxă din lume.
Pentru majoritatea credincioșilor însă, semnificația ei depășește dimensiunea arhitecturală – catedrala este percepută ca un simbol puternic al renașterii naționale și spirituale într-o țară în care Biserica Ortodoxă Română rămâne una dintre instituțiile cu cel mai ridicat nivel de încredere, începe un articol pe Balkan Insight, publicație care se ocupă de zona noastră de Europă.
Catedrala este subiect atât de mândrie națională, cât și de ample controverse politice și financiare. Pentru credincioșii ortodocși, reprezintă „renașterea spirituală a României moderne”; iar pentru mulți alții simbolizează mai degrabă puterea și grandoarea instituțională a Bisericii.
Giuseppe Tateo, antropolog italian care a urmărit evoluția proiectului în cercetările sale despre România contemporană, publicate în 2020 în volumul „Under the Sign of the Cross”, consideră că ambele perspective sunt legitime și reflectă o realitate complexă.
„O catedrală nu este doar o reprezentare simbolică a credinței”, spune cercetătorul în vârstă de 36 de ani, de la Universitatea Roma Tre. „Este și o construcție cu un stil arhitectural clar definit, care ar trebui să reprezinte orașul. Majoritatea arhitecților cu care am discutat cred că proiectul nu are valoare estetică, pentru că nu arată nici creativitate, nici inovație.
Constructorii s-au limitat la respectarea indicațiilor Patriarhiei, conform cărora catedrala trebuia să servească drept simbol al credinței și prestigiului național.”
O altă cerință esențială impusă de Patriarhie a fost durabilitatea clădirii. „Patriarhul Daniel a cerut o garanție de 1.000 de ani pentru structura catedralei, ca o modalitate de a proiecta în timp ideea creștinismului ortodox românesc”, a explicat Tateo. „Constructorii, însă, au spus că pot garanta doar 500 de ani.”
Milioane de euro din fonduri publice
Una dintre controversele majore legate de catedrală ține de amplasarea ei, într-o zonă centrală dominată de arhitectura epocii comuniste.
Este, observă Tateo, o ironie a istoriei faptul că noua Catedrală se află lângă fosta „Casă a Poporului”, actualul sediu al Parlamentului, ridicat de Nicolae Ceaușescu pentru a simboliza triumful etern al comunismului în România.
Rămâne un aspect dezbătut finanțarea construcției. Ideea ridicării unei catedrale naționale a apărut imediat după obținerea independenței, în 1878, ca parte a efortului de consolidare a identității naționale.
Au existat tentative și în perioada interbelică, însă niciuna nu a fost dusă la capăt, iar în regimul comunist proiectul a fost abandonat. Abia la începutul anilor 2000 ideea a fost reluată.
În 2006, Parlamentul a acordat Patriarhiei un teren de aproximativ 110.000 de metri pătrați, iar în anii următori au început efectiv lucrările. În 2018, odată cu centenarul statului român modern, a fost sfințit altarul, iar un an mai târziu, deși construcția nu era finalizată, catedrala a fost vizitată de Papa Francisc – un moment de semnificație simbolică majoră pentru comunitatea creștină din România.
Costul total al proiectului este estimat la circa 270 de milioane de euro, sumă aflată încă în creștere, având în vedere că unele secțiuni sunt încă în lucru, inclusiv o zonă subterană destinată unui Muzeu al Creștinismului și unor activități culturale.
„Doar aproximativ zece la sută din această sumă a fost asigurată de Biserica Ortodoxă Română, din fonduri proprii sau din donațiile credincioșilor”, a spus Tateo. „Restul a provenit din bani publici, de la autoritățile naționale și locale.”
Această dependență masivă de finanțarea de stat a stârnit critici ample, mai ales în rândul tinerilor, care se întreabă dacă un monument religios ar trebui să absoarbă asemenea sume într-o țară cu școli, spitale și infrastructură subfinanțate.
Potrivit lui Tateo, după 1989, Biserica Ortodoxă Română a inițiat un amplu proces de „renaștere organizațională”, vizând consolidarea instituțională. Acesta s-a reflectat nu doar în recuperarea proprietăților confiscate în comunism, ci și într-un val de construcții de noi lăcașuri de cult în toată țara.
„Ceea ce diferențiază Biserica Ortodoxă Română”, a remarcat Tateo, „este dimensiunea monumentală a proiectelor. În ultimele trei decenii au fost ridicate nu mai puțin de 34 de catedrale ortodoxe, iar astfel de construcții grandioase au necesitat resurse considerabile, provenite în mare parte din fonduri publice.”
Tateo privește cu rezerve ideea unei „renașteri religioase” autentice în România după căderea comunismului. „Mi-e greu să cred că aceste catedrale impunătoare și costisitoare pot fi considerate semne ale unei treziri spirituale, pentru că credința ortodoxă s-a păstrat și în spațiul privat în timpul socialismului”, a spus el. „Mai degrabă reflectă modul în care Biserica Ortodoxă Română gândește și felul în care alege să folosească resursele pe care le are la dispoziție.”
Întrebat cum crede că va fi percepută și integrată Catedrala Neamului în societatea românească, Tateo consideră că diviziunile vor persista.
„Vor exista, desigur, credincioși care se vor bucura de o clădire ce celebrează identitatea românească în lumea ortodoxă și care vor admira mozaicurile bogat ornamentate”, a spus el. „În același timp, bisericile rămân un loc esențial de interacțiune socială pentru o populație tot mai îmbătrânită. Pe măsură ce România continuă să îmbătrânească, ortodoxia rămâne centrală pentru viața multora.”
El nu ascunde că societatea românească se schimbă rapid și devine tot mai secularizată: „În ultimul deceniu, numărul persoanelor înregistrate oficial ca ortodocși a scăzut cu aproximativ două milioane.
Aceasta se datorează parțial emigrației, dar și faptului că mulți tineri nu se mai identifică drept credincioși și nu se mai simt legați de ortodoxie.”
