Undă verde pentru noul proiect al senatorului Zamfir privind leasing-ul: Datornicii își vor putea vinde singuri bunul luat în leasing, pentru a stinge creditul

Undă verde pentru noul proiect al senatorului Zamfir privind leasing-ul: Datornicii își vor putea vinde singuri bunul luat în leasing, pentru a stinge creditul
scris 1 oct 2019

Comisia economică, industrii și servicii a Senatului a întocmit, marți, raport favorabil noului proiect al senatorului Daniel Zamfir, prin care este permis consumatorilor datornici să își vândă bunul luat în leasing deși nu sunt proprietari, cu scopul stingerii creditului. După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un proiect depus anterior de senatorul ALDE, care este chiar președintele comisiei de specialitate, acesta a depus din nou la Parlament proiectul de lege care reglementează leasing-ul, dar a renunțat la prevederile care elimină caracterul de titlu executoriu al contractelor în cazul persoanelor fizice, precum și la limitarea penalităților în cazul rezilierii contractului de leasing. 

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, în martie, cu unanimitate de voturi, sesizarea de neconstituționalitate a PNL și USR cu privire la proiectele de lege adoptate de majoritatea PSD-ALDE în Parlament, la inițiativa senatorului Daniel Zamfir, printre care și proiectul privind operațiunile și societățile de leasing.

Curtea a admis obiecțiile privind neconstituționalitatea extrinsecă a proiectului, care a nu a avut avizul Consiliului Economic și Social, fără a mai analiza și pe fond proiectul.

Chiar la o zi după ce Senatul, în urma deciziei CCR, a respins proiectul inițial al senatorului Zamfir, acesta a înregistrat la Parlament un altul similar.

Oamenii de afaceri îi transmit lui Teodorovici că nu agreează noua sa idee, de închisoare pentru neplata impozitelor. \ CITEȘTE ȘI Oamenii de afaceri îi transmit lui Teodorovici că nu agreează noua sa idee, de închisoare pentru neplata impozitelor. "Răspunderea este deja reglementată, de cele mai multe ori sunt simple situații de blocaj financiar, generate inclusiv de stat."

Proiectul inițial elimina caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit încheiate între persoanele fizice consumatori și bănci, inclusiv la leasing. Totodată, penalitățile și alte obligații de plată nu puteau depăși 50% din suma restantă la rezilierea contractului de credit.

Senatorul Zamfir a renunțat la aceste prevederi în noua formă a proiectului, care cuprinde acum doar celelate modificări prevăzute cu scopul limitării sumelor impuse de creditor benficiarilor leasing-ului.

Conform primei modificări, în cazul în care utilizatorul, care are calitatea de consumator, nu execută obligaţia de plată a ratei de leasing timp de trei luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate în temeiul contractului de leasing.

În cazul în care utilizatorul restituie bunul în termenul prevăzut în contract, eventualele despăgubiri nu pot cuprinde decât diferenţa între totalul sumelor datorate conform contractului, diminuată cu valoarea obţinută prin valorificare, exclusiv TVA sau, după caz, printr-un raport de evaluare a bunului emis de un evaluator autorizat conform legii. Sumele datorate conform contractului de leasing sunt formate din facturile emise şi neachitate, valoarea de intrare rămasă de achitat până la finele perioadei de leasing, inclusiv valoarea reziduală, cheltuieli cu asigurările bunului, reprezentate de poliţa de asigurare obligatorie şi/sau poliţa de asigurare facultativă, amenzi de circulaţie şi amenzi pentru neplata rovinietei şi alte amenzi aferente bunului precum şi taxe/impozite aferente bunului.

Deși s-a gândit să promoveze aplicația 112 abia după tragedia de la Caracal, puterea merge acum mai departe: Telefoanele care nu au preinstalată aplicația STS nu vor mai putea fi comercializate CITEȘTE ȘI Deși s-a gândit să promoveze aplicația 112 abia după tragedia de la Caracal, puterea merge acum mai departe: Telefoanele care nu au preinstalată aplicația STS nu vor mai putea fi comercializate

Noul proiect prevede, însă, ca și forma inițială, dreptul consumatorului de a vinde bunul achiziționat în leasing, în scopul acoperirii creditului.  

Astfel, exclusiv pentru situaţiile în care bunul a fost restituit în termenul prevăzut în contract, utilizatorul consumator sau un terţ cumpărător propus de acesta în termen de maximum 5 zile de la îndeplinirea obligaţiei de predare, beneficiază de un drept prioritar la cumpărarea bunului, valabil timp de 30 de zile de la data predării, timp în care poate fi emisă acceptarea fermă şi irevocabilă de cumpărare la un preţ cel puţin egal cu contravaloarea tuturor sumelor datorate, conform contractului de leasing, inclusiv valoarea reziduală la care se adaugă TVA.

În cazul în care acceptarea de cumpărare emisă de către terţul cumpărător propus este una inferioară cuantumului sumelor datorate conform contractului, utilizatorul consumator are obligaţia de a credita contul finanţatorului cu diferenţa necesară până la concurenţa sumelor datorate conform contractului, cel mai târziu la data încasării de către finanţator a preţului de vânzare aferent transferului dreptului de proprietate cu respectarea termenului prioritar de 30 zile. Transferul dreptului de proprietate asupra bunului va opera la data încasării integrale a sumelor datorate conform contractului, care nu va putea fi ulterioară datei de expirare a dreptului prioritar, mai prevede proiectul.

În cazul în care utilizatorul consumator sau terţul cumpărător propus nu respectă prevederile menționate, finanţatorul poate dispune în mod liber de bun, iar utilizatorul este obligat să plătească finanţatorului sumele restante.

Totodată, în cazul în care utilizatorul nu restituie bunul în termenul prevăzut în contract, acesta va achita finanţatorului, pe lângă sumele datorate conform contractului de leasing şi cheltuielile pentru luarea în posesie a bunului.

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
leasing
proiect
lege
daniel zamfir
sume
plata
dobaniz
limita
contract