UniCredit România se retrage de pe Facebook. Motivul invocat

UniCredit România se retrage de pe Facebook. Motivul invocat
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 3 mai 2019

Grupul bancar italian UniCredit România se retrage complet de pe Facebook și de pe toate canalele sociale deținute de Facebook, începând cu 1 iunie 2019, argumentând că și-a suspendat orice fel de publicitate pe această platformă în martie 2018 din cauza preocupărilor privind modul în care au fost administrate "anumite incidente prezentate în media, îngrijorări rămase nerezolvate". Conform informațiilor Profit.ro, retragerea este însă efectuată într-un context în care, la nivel de grup, comunicarea a fost centralizată la banca-mamă, iar subsidiarele nu mai pot comunica separat fără aprobare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În primăvara anului trecut a izbucnit scandalul Facebook - Cambridge Analytica. Platforma de socializare Facebook a generat atunci un adevărat scandal mondial, după ce compania Cambridge Analytica a fost acuzată că a cules - în mod ilegal - datele a circa 50 de milioane de utilizatori ai rețelei de socializare. Cambridge Analytica, care dispunea atunci de birouri în Marea Britanie și Statele Unite, iar ulterior a intrat în faliment, a folosit datele celor 50 de milioane de persoane pentru a elabora un program informatic care permite să fie prezis și influențat votul alegătorilor, cu scopul de a ajuta campania lui Donald Trump pentru câștigarea Președinției SUA.

Conform datelor prezentate atunci, peste 112.300 de români ar fi fost victimele scurgerii de date de la Facebook către Cambridge Analytica.

VIDEO Pasagerii Tarom, Blue Air și Wizz Air care fac scandal în avion, trecuți pe lista neagră CITEȘTE ȘI VIDEO Pasagerii Tarom, Blue Air și Wizz Air care fac scandal în avion, trecuți pe lista neagră

"Suntem dedicați asigurării unui dialog privat și de înaltă calitate cu clienții noștri și investim constant în îmbunătățirea canalelor noastre digitale. De aceea, vă anunțăm că ne vom retrage complet de pe Facebook și de pe toate canalele sociale deținute de Facebook, începând cu data de 1 iunie 2019", este acum mesajul oficial al băncii.

Astfel, UniCredit a decis să își dezactiveze toate profilele pe Facebook și canalele sociale deținute de Facebook (Facebook, Messenger și Instagram) începând cu 1 iunie 2019.

Unicredit este prezentă pe 14 piețe - Italia, Germania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, România, Rusia, Slovacia, Slovenia și Turcia – iar prin intermediul unei rețele internaționale de reprezentanțe și agenții, acoperă și alte 18 țări din întreaga lume.

Grupul italian este prezent în România prin intermediul UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management și UniCredit Services.

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit
ancheta
titluri de stat