14 candidaturi pentru postul de șef ANCOM, vacantat după demisia lui Grindeanu. Cine sunt candidații

14 candidaturi pentru postul de șef ANCOM, vacantat după demisia lui Grindeanu. Cine sunt candidații
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 12 oct 2020

Un număr de 14 persoane și-au depus candidatura la șefia Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), post rămas vacant după demisia lui Sorin Grindeanu. Termenul de depunere a expirat luni, 12 octombrie, marți fiind programat plenul reunit pentru desemnarea unui nou președinte al autorității.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Candidații sunt Ion Smeeianu, Vlad Ștefan Stoica, Alin Gheorghe Bălan, Ovidiu Iosif, Dorina Rodica Androne, Claudiu Ștefan Rădoi, Robert Bujgoi, Mircea Valentin Rozolea, Eugen Lucan, Alexandru Ioan Lucan, Paul Marian Șaramet, Manuela Catrina, Elena Ioana Coman și Aurel Cătălin Stoichiță.

Smeeianu a mai condus instituția în perioada 2000 - 2005, pe vremea când instituția funcționa sub denumirea Autoritatea Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației (ANRCTI). Vlad Stoica a fost șef al Cancelariei premierului Victor Ponta, iar Manuela Catrina a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor în guvernele PSD.

Plenul reunit a luat act săptămâna trecută de demisia lui Sorin Grindeanu de la șefia ANCOM și a vacantat astfel funcția de președinte al Autorității.

Grindeanu a fost ales prim-vicepreședinte al PSD la Congresul partidului din 22 august, iar potrivit legii de funcționare a ANCOM, președintele instituției nu poate deține alte funcții, cu excepția celor didactice.

Google vrea să transforme YouTube într-o destinație majoră pentru cumpărături CITEȘTE ȘI Google vrea să transforme YouTube într-o destinație majoră pentru cumpărături

Birourile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis joi prelungirea perioadei depunerii candidaturilor pentru șefia ANCOM până luni. Inițial termenul era vineri.

Un plen reunit va avea loc marți, de la ora 13.00. Votul  în plen va fi cu buletine, cu prezența fizică a deputaților și senatorilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
sorin grindeanu