Apple va transmite pe Twitter evenimentul de lansare a noilor iPhone-uri. Compania are un sistem bizar de gestionare a contului

Apple va transmite pe Twitter evenimentul de lansare a noilor iPhone-uri. Compania are un sistem bizar de gestionare a contului
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 12 sep 2018

Pentru prima oară un eveniment Apple va fi transmis pe o altă platformă decât cea proprie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Apple a anunțat că evenimentul de miercuri, în care va fi prezentată noua generație de iPhone-uri, va putea fi vizionat și pe Twitter pe lângă modalitatea tradițională de vizionare pe site-ul oficial.

Compania americană are un sistem bizar de gestionare a contului de Twitter. Acesta nu are nicio postare obișnuită, astfel că oricine va intra pe profilul contului va găsi o pagină goală, lipsită de conținut.

În schimb, toate mesajele publicate de contul oficial de Twitter al celor de la Apple sunt reclame plătite. De aceea nu apar pe pagina de profil.

Apple ar putea adopta standardul USB-C pentru următorul iPad Pro. Când va fi lansat CITEȘTE ȘI Apple ar putea adopta standardul USB-C pentru următorul iPad Pro. Când va fi lansat

Anunțul a fost făcut prin intermediul acestei postări plătite, iar cei care vor să urmărească evenimentul trebuie să dea like și să aștepte un mesaj din partea Apple cu privire la o următoare postare plătită care va include stream-ul video.

Este a două oară în decursul acestui an când Apple extinde disponibilitatea transmiterii de la evenimentele proprii. Cu ocazia evenimentului WWDC de anul acesta, Apple permis vizualizarea transmisiunii prin intermediul browser-elor web Chrome și Firefox.

Anterior, utilizatorii de desktop puteau urmări evenimentele Apple transmise pe site-ul oficial doar dacă foloseau Safari sau Edge.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
iphone
twitter