Ministrul Energiei afirmă că până la finalul acestui an capacitatea României de a stoca energie electrică va crește cu 20 de procente. Dumitru Chisăliță, care este expert în domeniul energiei, spune că se așteaptă ca, în următorii doi ani, România să își dubleze capacitatea de stocare a energiei.
"Până la sfârșitul anului, din punctul meu de vedere, vom mai crește cu încă 20% față de ceea ce avem și, în același timp, în 2027, respectiv în 2028, eu mă aștept la o dublare a capacității de stocare față de ceea ce există în momentul de față, ținând seama de fondurile care există în momentul de față, dar și de interesul care există în momentul de față, în piață, pe această linie", a declarat ministrul energiei într-un interviu difuzat sâmbătă de Digi 24 și preluatd e News.ro.
Potrivit acestuia, România și-a crescut capacitatea de stocare în baterii în ultimii doi ani, însă nu se poate baza doar pe stocarea energiei verzi în baterii, ci are nevoie de un mix energetic.
"Abordarea absolut normală, așa cum au făcut-o și bulgarii, era ca, poate nu neapărat în 2008, când am lansat legea privind dezvoltarea energiei regenerabile, fotovoltaice, eoliene, dar, cel puțin în 2014-2016, să fi mers în paralel, practic, producerea de energie cu această stocare. Noi, practic, dacă vreți, am constatat utilitatea stocării de doi ani de zile, când au început multiple planuri și multiple proiecte pe această stocare", adaugă Dumitru Chisăliță.




















