Comisar UE: Reglementările europene pentru Apple, Meta și alți giganți ai tehnologiei au rolul să evite divizările forțate ale acestora

Comisar UE: Reglementările europene pentru Apple, Meta și alți giganți ai tehnologiei au rolul să evite divizările forțate ale acestora
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 sep 2023

Giganții tehnologici americani se confruntă cu reguli mai stricte în Europa, cu mai multe reglementări anunțate săptămâna aceasta, dar comisarul pentru piața internă Thierry Breton a declarat pentru CNBC că scopul este de a evita divizarea forțată a marilor afaceri, transmite CNBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Comisia Europeană, brațul executiv al UE, a numit șase ”gardieni”, respectiv companii care au o cifră de afaceri anuală de peste 7,5 miliarde de euro (8 miliarde de dolari) sau 45 de milioane de utilizatori activi lunar în interiorul blocului, scrie News.ro

Apple cheltuiește milioane de dolari zilnic pe AI CITEȘTE ȘI Apple cheltuiește milioane de dolari zilnic pe AI

Aceste companii sunt Amazon, Alphabet, Apple, Microsoft, Meta și ByteDance, care acum au la dispoziție șase luni pentru a se conforma regulilor mai stricte ale pieței, cum ar fi faptul că nu pot împiedica utilizatorii să dezinstaleze orice software sau aplicații preinstalate sau să își trateze propriile servicii mai favorabil.

”Dacă aceste companii nu se conformează și sper că toate se vor conforma, atunci vom avea posibilitatea de a avea [o] amendă [de] până la 10% din veniturile globale”, a spus Thierry Breton.

Amenda ar putea fi majorată la 20% dacă firma în cauză continuă să nu respecte regulile.

”Și dacă vor continua, da, avem instrumente, inclusiv pentru a sparge aceste companii, dar nu voi dori niciodată să le folosesc. Și vă pot spune că discuțiile pe care le avem cu toate aceste companii sunt profesionale și cred că merg în direcția bună”, a spus Breton.

Microsoft și Apple au contestat punctul de vedere al comisiei conform căruia serviciile lor, Bing și iMessage, trebuie să respecte noile reguli, cunoscute în mod colectiv sub denumirea de Digital Markets Act a UE (Legea pentru piața digitală).

Comisia a început o investigație privind argumentele acestor companii și va decide în termen de cinci luni dacă acestea sunt valabile.

Uniunea Europeană și-a intensificat supravegherea asupra jucătorilor Big Tech în ultimii ani și a fost adesea criticată pentru că este anti-americană, având în vedere că majoritatea acestor companii au sediul în SUA.

Tranzacție finalizată - Compania americană Encora, în spate cu puternice fonduri de investiții, preia Softelligence CITEȘTE ȘI Tranzacție finalizată - Compania americană Encora, în spate cu puternice fonduri de investiții, preia Softelligence

”Îmi face plăcere să pot oferi companiilor de succes, europene sau non-europene, să aibă capacitatea de a intra pe piața noastră digitală, care este, de altfel, mai mare decât cea din Statele Unite. Deci este foarte atractiv, suntem fericiți că marile companii non-europene ar putea beneficia de pe urma acesteia”, a spus Breton, care a vorbit exclusiv cu CNBC.

Pe lângă Digital Markets Act, UE a introdus și Digital Services Act, care se concentrează pe a face platformele responsabile din punct de vedere juridic pentru conținutul pe care îl livrează.

Nerespectarea acestora din urmă ar putea duce, de asemenea, la amenzi mari și interdicții temporare pe piața europeană.

Unele dintre cele mai mari firme de tehnologie au trecut prin teste de stres în perioada premergătoare implementării noii legi. De exemplu, testul de stres al platformei de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, a dezvăluit că încă mai trebuie depuse eforturi pentru a aborda conținutul ilegal și dezinformarea.

Amazon Marketplace, Apple AppStore, Instagram, TikTok și Google Search se numără printre cele 19 platforme care se încadrează sub regulile mai dure. Mai multe companii ar putea fi adăugate la această listă, inclusiv Netflix, PornHub și Airbnb.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
meta