Comisia Europeană propune crearea primului program paneuropean în domeniul digital, cu un buget de peste 9 miliarde euro

Comisia Europeană propune crearea primului program paneuropean în domeniul digital, cu un buget de peste 9 miliarde euro
scris 7 iun 2018

Comisia Europeană a propus crearea primului program paneuropean în domeniul digital, “Europa digitală”, cu un buget de investiții de peste 9 miliarde de euro, destinat creării unei rețele de supercalculatoare, dezvoltării tehnologiilor din domeniul inteligenței artificiale (AI), dar și instruirii personalului.

Potrivit propunerii, Europa digitală va dispune de 9,2 miliarde de euro pentru investiții, fonduri ce ar urma să fie alocate prin următorul buget UE pe termen lung, aferent perioadei 2021-2027.

“Primul program digital paneuropean reprezintă un pas important în consolidarea poziției de lider mondial deținută de Europa în ceea ce privește transformarea digitală. Vom investi în capacități digitale strategice, cum ar fi inteligența artificială, calculul de înaltă performanță și securitatea cibernetică, și, ca în cazul tuturor inițiativelor noastre digitale, vom acorda un loc central cetățenilor europeni în cadrul programului”, spune Maryia Gabriel, comisarul UE pentru economie digitală și societate digitală.

România va coopera cu alte state UE în domeniul inteligenței artificiale și al tehnologiei blockchain CITEȘTE ȘI România va coopera cu alte state UE în domeniul inteligenței artificiale și al tehnologiei blockchain

În domeniul calculului de înaltă performanță, Comisia vrea alocarea a 2,7 miliarde de euro, în principal pentru dezvoltarea unei infrastructuri de talie internațională în materie de supercalculatoare și de prelucrare a datelor, care să fie dotată cu capacități exascale (un miliard de miliarde sau 1018 calcule pe secundă) până în exercițiul financiar 2022/2023, precum și cu capacități post-exascale până în exercițiul financiar 2026/2027.

Pentru tehnologiile AI, programul Europa digitală prevede fonduri de 2,5 miliarde de euro, pentru “favorizarea răspândirii inteligenței artificiale în întreaga economie și societate europeană”.  

“Programul Europa digitală va facilita accesul autorităților publice și al întreprinderilor, în special al celor de mici dimensiuni, la instalațiile de testare și experimentare a inteligenței artificiale în statele membre, în timp ce consolidarea investițiilor în cercetare și inovare în cadrul programului Orizont Europa îi va permite UE să se mențină în prima linie în ceea ce privește progresele științifice și tehnologice în materie de inteligență artificială”, arată Comisia.

Totodată, este propusă crearea unor “biblioteci europene” comune de algoritmi care să fie accesibile tuturor, cu ajutorul cărora sectorul public și sectorul privat să identifice și să achiziționeze soluția cea mai adecvată pentru nevoile lor.

Alte 2 miliarde de euro sunt prevăzute pentru întărirea securității cibernetice în UE, prin finanțarea de echipamente și infrastructură de ultimă generație, precum și prin sprijinirea dezvoltării competențelor și a cunoștințelor necesare.

Un alt domeniu vizat prin crearea programului Europa digitală este cel al competențelor digitale, pentru care Comisia va aloca 700 de milioane de euro.

“În cadrul programului Europa digitală, centrele de inovare digitală vor desfășura programe specifice menite să ajute întreprinderile mici și mijlocii și administrațiile publice să ia măsurile necesare pentru ca personalul lor să dobândească competențele avansate necesare pentru a putea avea acces la noile posibilități pe care le oferă calculul de înaltă performanță, inteligența artificială și securitatea cibernetică”, precizează Comisia.

Mai departe, prin alocarea a 1,3 miliarde de euro, Comisia vrea să se asigure că tehnologiile digitale vor fi utilizate la scară largă la nivelul administrațiilor și serviciilor publice din UE.

Potrivit Comisiei, o serie de centre de inovare digitală vor avea rolul de “ghișee unice” pentru întreprinderile mici și mijlocii și administrațiile publice, oferind acces la expertiză tehnologică și la facilități de experimentare, precum și consiliere pentru o mai bună evaluare a interesului economic al proiectelor de transformare digitală.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
comisia europeana
europa digitala
investitii
ai
inteligenta artificiala
supercalculatoare