Cum funcționează sistemul de upgrade Samsung care permite cumpărarea în rate a smartphone-urilor de top din seria Galaxy

Cum funcționează sistemul de upgrade Samsung care permite cumpărarea în rate a smartphone-urilor de top din seria Galaxy
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 4 mar 2016

Samsung Upgrade Programme este o formă de vânzare în rate a vârfurilor de gamă din seria Galaxy, care le permite clienților să achiziționeze noul flagship lansat în fiecare an, plătind rate lunare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Deși oficial Samsung nu a comunicat anterior prea multe informații legate de noul program de upgrade-uri, acesta tocmai a fost lansat oficial în Mare Britanie, așa că în acest moment ne putem face o idee mai clară despre etapele și costurile pe care le implică.

Concret, anul acesta cei care vor participa la program vor putea cumpăra în rate noile smartphone-uri Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge.

Sistemul ales de Samsung are caracteristicile unui credit.

În primul rând, trebuie spus că utilizatorul va achita un avans de 10%.

De exemplu, în Mare Britanie, unde a fost lanat programul de ugrade-uri, acest avans este de 56.9 lire sterline, adică aproximativ 328 lei.

Urmează plata ratelor lunare de 24.58 lire sterline, aproximativ 142 lei.

În al doilea rând, ratele plătite de utilizator nu sunt lipsite de dobândă. În Marea Britanie, dobânda aplicată anual de Samsung este de 14,9%.

Cum perioada contractului este de 24 de luni, se ajunge la un total de plată de 646,82 lire sterline, cam 3.734 lei.

Am făcut acest calcul pentru versiunea Galaxy S7 32 GB din cadrul programului Samsung Upgrade din Mare Britanie. La noi, de exemplu, Emag vinde aceeași versiune de Galaxy S7 (tot fără abonament) cu 3.700 lei.

După un an, utilizatorul returnează telefonul în condiții bune de funcționare și poate achiziționa, sub aceeași formă, noul vârf de gamă.

Samsung definește ce înseamnă condiții bune de funcționare în articolul 5, paragraful 2 din regulamentul programului de upgrade:

  • telefonul pornește
  • se încarcă folosind accesoriul original
  • ecranul se aprinde și nu este crăpat
  • toate butoanele funcționează
  • merge conexiunea WiFi
  • cititorul de SIM-uri funcționează
  • funcționează microfonul și difuzoarele
  • nu este afectată funcționarea de lichide vărsate

Ceea ce surprinde este faptul că unele din condițiile enumerate mai sus nu țin neapărat de modul de utilizare, ci, mai degrabă, de construcția dispozitivului. De exemplu, modulul wireless se poate strica cel mai probabil din cauza unui defect de construcție, nu din vina utilizatorului. Mai mult, acest gen de defect, dacă apare în cele 12 luni de la achiziție, fac obiectul garanției tehnice pe care producătorul este oricum obligat să o asigure.

Samsung merge și mai departe cu condițiile pentru acceptarea vechilor vârfuri de gamă în programul de upgrade-uri, clarificând și problema inerentelor zgârieturi: dacă telefonul prezintă mai mult de 1-2 zgârieturi ”fine”, utilizatorul va trebui să trebui să plătească o taxă suplimentară. Această taxă suplimentară, în Mare Britanie, poate ajunge până la 150 de lire sterline, adică aproximativ 866 lei. Probabil că evaluarea se face în funcție de numărul și gravitatea zgârieturilor.

Revenind la condițiile financiare, este important de știut că Samsung a conceput acest program ca pe un upgrade cotinuu, făcut în fiecare an, dar ratele sunt împărțite pe 24 de luni.

Mențiunea este importantă pentru că apar două ramificații, în funcție de opțiunea utilizatorului:

  • dacă faci upgrade în fiecare an, este simplu - plătești 12 rate după care treci la noul smartphone;
  • în momentul în care nu mai vrei să participi la program și nu mai cumperi umătorul vârf de gamă, vei continua să plătești restul ratelor pentru telefonul cumpărat anterior, adică încă 12 din cele 24 de rate lunare.

A doua situație definește, de fapt, conceptul de upgrade gândit de Samsung: dacă faci upgrade în fiecare an, plătești doar jumătate din valoarea contractului de upgrade. Dacă nu faci în fiecare an, plătești tot. Ceea ce este corect și poate fi comparat, până la un punct, cu clasicele abonamente de fidelizare.

Până acum, știm că programul de upgarde al celor de la Samsung este disponibil în Singapore și Marea Britanie. Nu este clar când și în ce alte regiuni va fi extins. Cel mai probabil, Samsung se va concentra pe piețele cele mai importante, în Europa acestea fiind cele din vest. Dacă și când va ajunge în România, este o altă necunoscută.

Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge sunt disponibile în prezent la precomenzi, urmând ca pe 11 martie să înceapă livrările.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
galaxy s7
galaxy s7 edge
upgrade
smartphone
android