DataCenter Forum 2019 devine un reper pentru industria centrelor de date din România

DataCenter Forum 2019 devine un reper pentru industria centrelor de date din România
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 16 mai 2019

Cea de a treia ediție a DataCenter Forum, singurul eveniment local dedicat industriei centrelor de date și infrastructurilor critice, a reunit și anul acesta peste 300 de specialiști. Editia 2019 a inclus 12 workshop-uri și sesiuni de dezbateri susținute de lideri ai industriei centrelor de date la nivel mondial, precum Vertiv, BICSI, APC, Riello, Uptime Institute, Corning, Ritttal, Hoppecke, Cummins, Reichle & de Massari, Uniline TCS, Pyralis precum și Cisco - companie aflată la prima participare în cadrul evenimentului. Complementar, echipamentele Cisco au putut fi văzute la lucru și în cadrul Centrului mobil de Date expus la eveniment. O altă premieră a fost internaționalizarea forumului și prezenta în audiență a unor vizitatori din Japonia, Grecia, Republica Moldova și UK.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Este o provocare de la o ediție la alta să aducem pe piața românească soluții noi și atractive pentru operatorii Centrelor de Date. Piața crește și are nevoie de tehnologii competitive dar și de un raport echilibrat performanță-preț. Am reușit și anul acesta, cu sprijinul partenerilor noștri locali și internaționali, să creăm un eveniment interactiv, unic pe piață locală atât prin structură, cât și prin gama de tehnologii prezentate.“, a declarat Mihai Manole, Managing Partner Tema Energy, compania care organizează evenimentul.

Perspectiva locală a fost conturată de participarea la DataCenter Forum a Telekom România, care a prezentat în sesiunea de deschiderea, studiul de caz al celui mai nou centru de date realizat la Cluj, cu sprijinul specialiștilor Tema Energy. Proiectul a fost prezentat Victor Voicu, Product Marketing Manager Telekom România. Noul centru Telekom România din Cluj va avea o capacitate totală de 300 de rack-uri, o putere electrică disponibilă de 1 MW și întrunește cerințele Tier 3, conform standardelor Uptime Institute. Data Centerul este capabil să ofere redundantă completă, cu o disponibilitate de 99,982%, asigurată prin designul și modul de realizare a proiectului. Proiectul, gestionat de Tema Energy a inclus furnizarea, instalarea și configurarea de soluții de climatizare, grupuri electrogene, UPS-uri cu baterii, sistem anti-incendiu, securitate fizică, automatizări, instalații electrice și mecanice.

Sesiunea de deschidere a DataCenter Forum 2019 a inclus și o prima prezentare susținută de Scott Roots, Europe Business Development Director Uptime Institute pe zona EMEA, care a trecut în revistă cele mai importante tendințe care se prefigurează anul acesta în industria Data Center la nivel mondial.

Tendințele globale au fost dezbatute în cadrul panelului interactiv moderat de Mihai Manole, care a analizat alături de Marian Gheorghe, Director Key Account & ICT Telekom, și Viorel Delinschi, Data Center Operations Manager IBM, provocările actuale pe care le presupune construirea și operarea unui centru de date . Au fost abordate subiecte de interes pentru Data Centerele din România, precum: • rolul automatizărilor în compensarea deficitului de specialiști din acest domeniu, dar și în dezvoltarea arhitecturilor de tip Edge Computing; • anticiparea cerințelor pieței și planificarea operațiunilor de extindere; • soluții practice pentru ținerea sub control a riscului seismic; • modalități de creștere a eficienței energetice prin utilizarea de surse alternative de energie și sisteme de răcire cu apă etc. Participanții au explicat importanța retehnologizării pentru extinderea duratei de viață a unui Data Center.

Soluțiile și tehnologiile prezentate la DataCenter Forum 2019 au putut fi văzute la lucru în cadrul spațiului expozițional, unde participanti au interactionat cu experții și furnizorii prezenți. Ajuns la cea de a treia ediție evenimentul devine locul de întâlnire al comunității profesioniștilor din domeniu și o sursa relevantă de documentare.

viewscnt
Afla mai multe despre
datacenter