Dezvoltatorii pot testa viitoarea versiune de Android

Dezvoltatorii pot testa viitoarea versiune de Android
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 8 mar 2018

Google a lansat prima versiune de test a sistemului de operare Android P, ce poate fi instalat și testat de către dezvoltatorii de aplicații.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Google a anunțat oficial și a lansat prima variantă beta a următoarei iterații de Android, sistem de operare care urmează să fie lansat în a doua parte a anului.

Android P va fi sistemul de operare care va oficializa “bretonul” pe smartphone-urile numeroșilor producători care vor decide sau au decis deja să copieze această trăsătură de la iPhone X.

Așa-numitul breton a apărut prima oară pe Essential Smartphone, dezvoltat fiind de noua companie a lui Andy Rubin, cel considerat părintele Android-ului. Apple a fost însă cea care, prin implementarea sa pe iPhone X, a convins involuntar și dezvoltatorii de smartphone-uri cu Android că bretonul este la modă.

Google lansează aplicația de realitate augmentată Lens la nivel global CITEȘTE ȘI Google lansează aplicația de realitate augmentată Lens la nivel global

Android P va include suport pentru breton, lăsând la dispoziția dezvoltatorilor alegerea folosirii unui design în care aplicația să fie sau nu decupată în parte superioară pentru a acomoda bretonul.

Dincolo de breton, Android P aduce numeroase alte modificări de ordin vizual. Spre exemplu, meniul de notificări a fost redesenat (din nou). Au dispărut ora și data, cel puțin în această versiune de test, însă notificările sunt mai bogate în conținut, iar fundalul alb va contribui la un consum mai mare de energie pentru din ce în ce mai răspânditele ecrane OLED.

Dintre modificările tehnice se remarcă suportul îmbunătățit pentru localizarea interioară și restricționarea folosirii microfonului, camerei foto și a senzorilor de către aplicațiile care rulează în fundal.

Aceasta din urmă ar trebui să aibă rolul creșterii nivelului de securitate prin eliminarea cazurilor în care utilizatorii pot fi spionații de aplicații care au acces la aceste componente și funcționează în fundal, transferând datele către un server.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
andorid p