Fondul de investiții GapMinder a stabilit lista celor 14 start-up-uri locale care vor primi fiecare până la 100.000 euro. Firmele vor trebui să cedeze din acțiuni

Fondul de investiții GapMinder a stabilit lista celor 14 start-up-uri locale care vor primi fiecare până la 100.000 euro. Firmele vor trebui să cedeze din acțiuni
scris 11 apr 2018

Fondul de investiții GapMinder, finanțat în majoritate prin fonduri UE, lansat în România la începutul anului, a selectat 14 start-up-uri locale de tehnologie care vor primi fiecare până la  100.000 de euro. Fondul a fost lansat cu un buget inițial de 26 de milioane de euro pentru startup-uri, fiind vizate firme care furnizează servicii IT și software, securitate cibernetică, inteligență artificială, transformare digitală, soluții IT pentru sănătate, FinTech etc, dar a anunțat că va investi în următorii ani până la 1 milion de euro și, potențial, încă 3 milioane de euro per companie în runde ulterioare. Pentru startup-uri aflate la prima rundă de investiții sau în faza de accelerare, investițiile vor fi de până la 100.000 euro.

Start-up-urile au fost selectate dintr-un număr inițial de peste 140 de aplicanți.

Cele 14 companii sunt:

1. Apiary Book, o aplicație destinată apicultorilor și managementului eficient al stupilor, care are acum cel mai mare număr de utilizatori din întreaga lume;

2. AppSeed creează automat website-uri pentru cei care nu au experiență de webdesign sau programare;

3. ChatX.ai este un widget pentru căutarea de produse online care folosește Machine Learning pentru procesarea vocii și a imaginilor;

4. Connected Medical Devices, o soluție IoT care include un dispozitiv hardware pentru îmbunătățirea vieții pacienților suferinzi de Alzheimer și a familiilor acestora;

EXCLUSIV Pegas lansează serviciul de închiriere de biciclete, cu autoservire și \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Pegas lansează serviciul de închiriere de biciclete, cu autoservire și "parcări" în diferite zone. Cât va costa o cursă de 30 minute

5. EngageApp este o platformă care își propune să îmbunătățească perfomanța angajaților în corporații;

6. FINQware este un marketplace pentru furnizorii de servicii bancare, o platformă API pentru susținerea trendului ”open banking”;

7. ialoc a creat o soluție eficientă pentru rezervări rapide și gestionarea meselor din restaurante;

8. Medicai, o soluție bazată pe Machine Learning, menită să ofere remote, oricărui pacient, o interpretare imagistică eficientă atât de către motorul de inteligență artificială cât și din partea unui specialist;

9. MiioSmile este o aplicație de tip SaaS pentru specialiștii din sectorul stomatologic;

10. More Money este o platformă bazată pe inteligența artificială care oferă consultanță privind serviciile financiare;

EXCLUSIV RCS&RDS și Telekom Fix au câștigat clienți din portarea numerelor. Ceilalți operatori au ieșit pe minus CITEȘTE ȘI EXCLUSIV RCS&RDS și Telekom Fix au câștigat clienți din portarea numerelor. Ceilalți operatori au ieșit pe minus

11. Orbiting Cubes a creat roboți modulari auto-reconfigurabili;

12. Ride Safe, o platformă IoT și o aplicație mobilă pentru siguranța motocicliștilor;

13. TalentBrowse este o platformă de recrutare care vizează plasarea rapidă a candidaților recent intervievați;

14. WireFame este un instrument de vizualizare a prototipurilor concepute de arhitecți care facilitează comunicarea cu dezvoltatorii imobiliari.

Cele 14 start-up-uri aflate în stadiul de prototip sau Minimum Viable Product vor beneficia astfel de o primă rundă de investiție din partea fondului GapMinder, în schimbul unei participații de 6% din companie.

La sfârșitul programului de accelerare susținut de partenerul Techcelerator, start-up-urile care au înregistrat un progres satisfăcător au șansa de a fi invitate la o a doua rundă de investiție, de până la 75.000 euro, convertibilă în acțiuni.

EXCLUSIV Trecerea clienților de la un operator la altul costă. Plățile pentru portare au depășit 5 milioane de euro în 2017 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Trecerea clienților de la un operator la altul costă. Plățile pentru portare au depășit 5 milioane de euro în 2017



“Selecția finaliștilor din această rundă a fost destul de dificilă pentru că am văzut multe proiecte foarte bune, cu potențial de creștere. Am încredere că aceste start-up-uri se vor impune rapid pe piață, mai ales că dispun de tot arsenalul de resurse pentru creștere: acces la un program foarte valoros de accelerare, practic un mini – MBA foarte aplicat, cu ajutorul echipei și a mentorilor Techcelerator, dar și finanțare consistentă prin GapMinder, în cazul de față cumulându-se peste 1 milion de euro,” a declarat Dan Mihăescu, partener fondator GapMinder.

Programul de accelerare, susținut de partenerul Techcelerator, este derulat pe o perioadă de 10 săptămâni, atât în București cât și în Cluj-Napoca, cu sprijinul a peste 60 de mentori români și străini. Techcelerator include sesiuni intensive de business coaching, mentorat, expertiză specifică în funcție de industria startup-ului și servicii de marketing. De asemenea, startup-urile vor avea acces la comunități internaționale pentru scalare și expunere în piața globală. La finalul programului de accelerare, start-up-urile respective își vor prezenta public business-urile în cadrul unui eveniment de tip DemoDay.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
gapminder
lista
investitii
start-up