Google folosește inteligența artificială pentru a prezice întârzierile avioanelor

Google folosește inteligența artificială pentru a prezice întârzierile avioanelor
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 1 feb 2018

Google lansează o nouă facilitate a serviciului Flights, care ar urma să-și poată avertiza utilizatorii cu privire la întârzierile avioanelor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Folosind algoritmi de învățare mecanică și prin consultarea istoricului zborurilor, Google Flights va putea intui întârzierile avioanelor, chiar înaintea companiilor care le operează, se arată într-o postare pe blogul oficial al companiei.

Întârzierile depistate din timp de AI-ul companiei, vor fi afișate în cadrul serviciului Google Flights. Conform celor de la Google, acestea vor deveni vizibile utilizatorilor în momentul în care nivelul de certitudine trece de 80%.

Întârzierile evidențiate de Google Flights vor fi însoțite și de motivul pentru care AI-ul crede că se va întâmpla acest lucru, precum condițiile meteo dintr-o anumită regiune sau întârzierea avionului la dus.

1,5 miliarde de oameni folosesc WhatsApp cel puțin o dată pe lună CITEȘTE ȘI 1,5 miliarde de oameni folosesc WhatsApp cel puțin o dată pe lună

Utilizatorii pot urmări dacă avioanele lor vor avea întârzieri printr-o simplă căutare după ruta sau numărul zborului. Informația va fi afișată direct în rezultatele căutărilor.

Google Flights va oferi acum utilizatorilor și mai multe informații despre zborurile ieftine. Astfel, vor fi afișate serviciile pe care companiile low cost le includ sau nu în tarif, astfel încât utilizatorii să știe de la bun început, de exemplu, dacă vor trebui să plătească pentru bagaj sau nu.

Noutățile vin la mai puțin de o lună după ce Google Flights a început să ofere funcții pentru urmărirea evoluției prețului pentru biletele de avion și oferte exclusive pentru utilizatorii serviciului.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
avioane