Google I/O 2023 începe miercuri - ce produse vor fi lansate

Google I/O 2023 începe miercuri - ce produse vor fi lansate
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 10 mai 2023

Miercuri seara va debuta ediția din acest an a conferinței Google I/O, dedicate, în principiu, dezvoltatorilor, dar folosită de gigantul american în special pentru a prezenta cele mai interesante noutăți pregătite pentru restul acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pe partea de hardware sunt așteptate două produse deosebit de importante - primul smartphone pliabil al companiei și prima tabletă după ce a decis să revină pe piața la care a renunțat în urmă cu mai mulți ani.

Primul smartphone pliabil Google va purta, cel mai probabil, numele Pixel Fold. O parte dintre specificațiile acestuia sunt deja cunoscute, fie venind pe surse, fie direct de la compania americană.

Google va face mai multe anunțuri legate de AI la Google I/O CITEȘTE ȘI Google va face mai multe anunțuri legate de AI la Google I/O

La baza acestuia va sta chipset-ul Tensor G2, dezvoltat intern de Google. Ecranul principal se pare că va măsura 7,6 inch, iar cel secundar, care poate fi folosit când se pliază telefonul, va avea 5,8 inch.

Pixel Fold este așteptat să coste începând de la 1.700 de dolari.

Tot la Google I/O 2023 este așteptată prima tabletă a companiei după ce s-a răzgândit și a decis să revină pe această piață. Din câte se pare, produsul se va numi Pixel Tablet.

Se știe, datorită unui anunț postat pripit pe Amazon, că Pixel Tablet va avea același chipset Tensor G2 precum Pixel Fold. Alături de acesta vor exista 8GB memorie RAM și până la 256GB spațiu de stocare.

Prețul de vânzare pentru Pixel Tablet ar urma să înceapă de la 600 de euro.

Tot pe partea de hardware, Google ar putea să facă și scurte prezentări ale altor dispozitive pe care le va lansa mai târziu anul acesta, precum smartphone-urile Pixel 7A și Pixel 8.

Software-ul și inteligența artificială vor fi, cu siguranță, alte teme importante ale conferinței Google I/O de anul acesta. Compania va vorbi despre cea mai nouă versiune de Android și despre soluțiile de AI la care lucrează.

Este posibil ca Google să prezinte aici PaLM 2, un nou LLM (Large Language Model) de uz general și mai multe noi „experiențe generative” pentru chatbot-ul Bard și motorul de căutare al companiei.

Google I/O 2023 va începe miercuri, la ora locală 20.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
pixel fold
pixel tablet
android
inteligenta artificiala