Cercetătorii MIT au reușit să integreze senzori și un mic calculator direct pe dispozitiv și, potrivit MIT News, rezultatele publicate în Science Robotics reprezintă un progres către microroboți care ar putea ajuta agricultura.
Aparatul folosește mușchi artificiali pentru a bate din aripi. Pentru a transporta electronica suplimentară, cercetătorii au modificat aceste mecanisme și au crescut forța de ridicare cu 46%. Pachetul care include senzorii și microcontrolerul cântărește numai 244 de miligrame, o parte importantă din masa totală a robotului. Senzorii estimează înclinarea aparatului, deplasarea și distanța față de suprafața de dedesubt și permit corectarea zborului fără ca poziția să fie furnizată permanent de camerele unui laborator. Echipa a simplificat calculele pentru ca procesorul minuscul să poată reacționa suficient de repede, păstrând erorile de poziționare la nivelul câtorva centimetri în teste.
Mutarea acestor funcții la bord este o provocare întâlnită și la alte aparate miniaturale, ca de exemplu robotul zburător inspirat de semințele de arțar, dezvoltat în Singapore, folosește un singur motor, dar depinde încă de camere externe și de calculatoare aflate în afara lui. Proiectele ilustrează două direcții ale cercetării: simplificarea mecanicii și reducerea dependenței de echipamentele din laborator.
Într-o demonstrație de aproximativ 30 de secunde, microrobotul MIT a trecut printre obstacole și a aterizat pe o floare de floarea-soarelui, după ce un operator îi indica pozițiile dorite printr-un joystick. Traseul continua în afara zonei acoperite de sistemul de urmărire al laboratorului, astfel că aparatul se baza pe propriii senzori. Versiunea lucrării disponibilă pe arXiv face o distincție importantă: la aterizarea pe floare, calculele erau încă realizate extern. Testele cu senzori și procesare complet la bord au demonstrat separat menținerea în aer timp de zece secunde și deplasarea între două puncte. În plus, energia vine deocamdată prin cablu, de la o sursă externă.
Pentru cercetători, următorii pași sunt integrarea bateriilor și a electronicii de alimentare, precum și adăugarea unei camere care să permită recunoașterea obiectelor și evitarea autonomă a obstacolelor. Aceste componente trebuie să încapă pe robot fără să îi compromită capacitatea de zbor, ceea ce explică dificultatea trecerii de la demonstrație la utilizare practică.
Pe termen lung, echipa vede posibile aplicații în polenizarea asistată, verificarea sănătății culturilor și depistarea dăunătorilor, mai ales că dimensiunile reduse ar putea permite apropierea de flori delicate, în locuri greu accesibile unor drone mai mari. Deocamdată, rezultatul demonstrează controlul zborului și apropierea de o floare; polenizarea efectivă a culturilor rămâne un obiectiv.






















