IBM se divizează în două companii publice, pentru a se concentra pe serviciile de cloud computing

IBM se divizează în două companii publice, pentru a se concentra pe serviciile de cloud computing
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 oct 2020

International Business Machines (IBM) se divizează în două companii publice, după ani de zile de eforturi făcute de prima mare companie de calculatoare din lume de a-și diversifica activitățile, pentru a se concentra pe serviciile de cloud computing care aduc marje ridicate de profit, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

IBM  își va lista la bursă divizia furnizoare de servicii de infrastructură IT, care oferă suport tehnic pentru 4.600 de clienți din 115 țări și care are comenzi de 60 de miliarde de dolari, ca o companie separată, cu un nou nume. Operațiunea va avea loc până la sfârșitul anului 2021, scrie News.ro.

Investitorii TechAngels și-au triplat activitatea în primele trei trimestre din 2020 CITEȘTE ȘI Investitorii TechAngels și-au triplat activitatea în primele trei trimestre din 2020

Noua companie va avea 90.000 de angajați, iar structura sa de conducere va fi decisă în câteva luni, a declarat directorul financiar al IBM, James Kavanaugh.

IBM, care în prezent are peste 352.000 de angajați, a anunțat că se așteaptă să înregistreze cheltuieli de aproape 5 miliarde de dolari legate de separare și schimbările operaționale.

Investitorii au salutat anunțul surprinzător făcute de directorul general Arvind Krishna, care a coordonat preluarea de anul trecut a companiei de cloud computing Red Hat, pentru 34 de miliarde de dolari, acțiunile companiei urcând cu 7%.

În trimestrul al treilea, IBM anticipează venituri de 17,6 miliarde de dolari și un profit ajustat pe acțiune de 2,58 de dolari, în conformitate cu estimările analiștilor de pe Wall Street.

viewscnt
Afla mai multe despre
ibm
cloud computing