Mai multe forumuri Reddit au devenit NSFW în protestul moderatorilor

Mai multe forumuri Reddit au devenit NSFW în protestul moderatorilor
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 21 iun 2023

Moderatorii Reddit au găsit o nouă cale de a lovi compania împotriva căreia protestează - au marcat forumurile drept „not safe for work” pentru ca în cadrul lor să nu mai poată fi afișate reclame.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Protestul moderatorilor Reddit este deja în a doua săptămână și, pentru că Reddit refuză să-i asculte, aceștia au dus protestul la un nou nivel, care nu este doar unul simbolic, ci poate afecta veniturile companiei.

Începând de marți, după un vot democratic al utilizatorilor, mai multe forumuri Reddit au devenit NSFW (conținut care nu poate fi vizionat în siguranță oriunde, posibil pornografic).

Spotify s-a decis: Va introduce sunetul lossless, dar va cere bani în plus CITEȘTE ȘI Spotify s-a decis: Va introduce sunetul lossless, dar va cere bani în plus

Asta înseamnă două lucruri - utilizatorii trebuie să fie majori pentru a le accesa și, mai important, în cadrul acestora nu mai sunt afișate reclame. Al doilea efect, pierderea unor secțiuni ale platformei în care până acum erau afișate reclame, ar trebui să îngrijoreze în mod special conducerea Reddit.

Printre forumurile devenite NSFW și în care deja a apărut conținut pornografic se numără r/TIHI (Thanks I Hate It), r/formula1, r/videos, r/HomeKit, r/HomePod și r/interestingasfuck.

La scurt timp după această schimbare, Reddit a dezactivat conturile moderatorilor care au schimbat încadrarea forumurilor în NSFW. Apoi, unii dintre moderatori au fost repuși în funcție.

În prezent, haosul domnește pe multe dintre forumurile Reddit. Dintre forumurile care au trecut la NSFW, multe sunt acum fără moderatori, iar conținutul publicat de utilizatori nu este moderat de nimeni.

Problema companiei în acest caz vine din faptul că se bazează pe moderatori voluntari, pe care nu-i plătește și care, din cauza blocării aplicațiilor terțe prin scumpirea prețurilor de acces, s-au simțit trădați de compania pentru care lucrează benevol.

viewscnt
Afla mai multe despre
reddit
nsfw
protest