Orange și MasMovil au semnat un acord de fuziune în Spania de 19 miliarde dolari

Orange și MasMovil au semnat un acord de fuziune în Spania de 19 miliarde dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 iul 2022

Orange și MasMovil au semnat un acord angajant pentru a-și combina operațiunile din Spania, într-un acord care evaluează compania rezultată în urma fuziunii la aproape 19 miliarde de dolari, potrivit unui anunț al celor doi operatori de telecomunicații, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Fuziunea creează o operator care va oferi servicii de comunicații mobile și internet în bandă largă, reprezentând o provocare pentru operatorul de top Telefonica, iar analiștii spun că ar putea deschide calea către alianțe similare pe piețe precum Italia, Portugalia și Marea Britanie, scrie News.ro.

T-Mobile US va plăti 350 milioane de dolari și va cheltui alte 150 milioane de dolari pentru securitatea datelor, în vederea închiderii unei investigații legate de un atac cibernetic CITEȘTE ȘI T-Mobile US va plăti 350 milioane de dolari și va cheltui alte 150 milioane de dolari pentru securitatea datelor, în vederea închiderii unei investigații legate de un atac cibernetic

Fuziunea dintre al doilea, respectiv al patrulea mare operator de telecomunicații din Spania lasă Vodafone blocat pe locul al treilea, deși va fi beneficiarul unei piețe mai consolidate, unde concurența ar urma să fie mai mică și profitabilitatea mai mare.

Acordul este de așteptat să testeze apetitul Comisiei Europene pentru consolidarea pieței. Comisia s-a opus anterior tranzacțiilor care reduc numărul de operatori de la patru la trei, pe piețele majore.

Piața de telefonie mobilă din Spania este o luptă între patru direcții, Telefonica Movistar deținând o cotă de 28,24%, Orange 22,91%, Vodafone 22,26% și MasMovil cu 20,55%, au arătat în martie datele autorității de reglementare a pieței CNMC.

Răspunsul Comisiei va dezvălui, de asemenea, dacă este dispusă să favorizeze o structură de piață cu mai puțini operatori și investiții potențial mai mari în infrastructură -- așa cum face lobby industria -- sau dacă va păstra o atitudine centrată pe consumator, marcată de concurență acerbă și prețuri scăzute.

Fuziunea din Spania se bazează pe o valoare a întreprinderii de 18,6 miliarde de euro (19 miliarde de dolari), au spus companiile în comunicat, inclusiv 10,9 miliarde pentru MasMovil și 7,8 miliarde pentru Orange Spania.

Entitatea fuzionată ar genera venituri anuale de peste 7,3 miliarde de euro și profituri operaționale de bază de peste 2,2 miliarde de euro, au spus companiile.

Noul operator de telecomunicații tă va fi deținut în mod egal de Orange și MasMovil. Tranzacția va fi finanțată  printr-un pachet de datorii de 6,6 miliarde de euro. Acesta va include o plată în avans de 4,2 miliarde de euro către Orange, pentru a compensa evaluarea sa mai mică în comparație cu MasMovil, având în vedere nivelul mai ridicat al datoriei.

Acordul include o prevedere de blocare pe doi ani, care împiedică Orange și MasMovil să-și vândă acțiunile, a declarat un purtător de cuvânt al Orange. Scopul este de a avea o posibilă ofertă publică inițială (IPO) după o perioadă de blocare, a spus purtătorul de cuvânt.

Orange va avea un drept de preempțiune de a cumpăra acțiunile deținute de MasMovil în compania mixtă, după perioada de blocare, a spus purtătorul de cuvânt al Orange, permițându-i să preia controlul asupra entității și să o consolideze în conturile sale.

Tranzacția este supusă aprobării autorităților antitrust din UE. Este de așteptat ca fuziunea să fie finalizată în a doua jumătate a anului 2023, ”cel mai târziu”.

Orange este controlată de statul francez printr-o participație de 23%, în timp ce societatea-mamă a MasMovil este Lorca JV Co, cu sediul la Londra, printr-o participație majoritară deținută de fondurile de investiții KKR, Providence și Cinven.

viewscnt
Afla mai multe despre
orange
masmovil