Peste 270 de milioane de conturi de Facebook ar putea fi false

Peste 270 de milioane de conturi de Facebook ar putea fi false
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 6 nov 2017

Facebook a crescut semnificativ estimarea privind numărul conturilor fraudulente sau duplicate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Facebook a anunțat că procentul conturilor false, incluzând aici atât conturile fictive, cât și conturile duplicate, ar putea fi mai mare decât cel estimat până acum.

În loc de 2%, conturile false reprezintă 3% din totalul conturilor de Facebook. La fel, conturile duplicate ajung la 10 procente, în loc 6 procente cât estima compania americană până acum.

Cele 13 procente pe care le însumează cele două tipuri de conturi fraudulente reprezintă aproximativ 273 de milioane de conturi, din totalul celor 2,1 miliarde de conturi de Facebook care există la această oră.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Însumate, conturile false și duplicate de pe Facebook ar putea forma a patra țara din lume ca populație, fiind depășită doar de China, India și Statele Unite.

Cei de la Facebook menționează că noile date nu vin ca urmare a unei creșteri bruște a numărului de conturi false, ci ca rezultat a folosirii unor instrumente noi pentru evaluarea fenomenului.

Deși Facebook încurajează utilizatorii să completeze datele corecte de identificare pentru a se asigura de veridicitatea conturilor, compania americană apreciază că acest lucru nu pare să facă suficient pentru eliminarea conturilor fictive.

Peste 300 de smartphone-uri iPhone X au fost furate înaintea lansării oficiale CITEȘTE ȘI Peste 300 de smartphone-uri iPhone X au fost furate înaintea lansării oficiale

Ținând cont că în spatele știrilor false și a așa numitor “postaci” stau, de cele mai multe ori, conturi false create special în acest scop, eliminarea acestor conturi este deja o obligație pentru o rețea socială cu o influență enormă la nivel global, precum Facebook.

Ca și în cazul reclamelor prin care sunt promovate informațiile false, Facebook a închis ochii în fața acestor probleme, câtă vreme i-au servit interesele – un număr mai mare de utilizatori și venituri mai mari.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook