Premieră antifraudă la vot: alegătorii vor fi așteptați la urne cu o tabletă pentru scanarea datelor

Premieră antifraudă la vot: alegătorii vor fi așteptați la urne cu o tabletă pentru scanarea datelor
scris 30 sep 2015

În toate secțiile de votare va fi prezentă câte o persoană care va scana cu ajutorul unei tablete datele alegătorilor din actul de identitate, pentru a preveni votul ilegal, iar pentru livrarea echipamentelor concurează Teamnet International, firmă deținută până în 2012 de deputatul Sebastian Ghiță, și subsidiara grupului austriac S&T.

Sistemul ar putea fi funcțional încă de la alegerile locale programate pentru vara anului viitor sau la alegerile parlamentare din toamna lui 2016.

Serviciul de Telecomunicații Speciale a organizat o licitație pentru cumpărarea a 23.000 de tablete, parte a unui sistem informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. Valoarea licitației a fost estimată la 31 milioane de lei, TVA inclusă.

La alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, în România au fost 18.500 de secții de votare, iar în afara țării au fost 300 de secții.

Cu ajutorul unei aplicații dezvoltate de STS, operatorii vor scana cu tabletele datele care se regăsesc într-o anumită zonă a actului de identitate, denumită Machine Readable Machine (MRZ). Situată în partea de jos a actului de identitate, MRZ include două linii de cifre și litere, care conțin informații privind tipul documentului, codul țării emitente, numele și prenumele titularului, seria și numărul documentului, cetățenia, data nașterii, sexul, valabilitatea și codul numeric personal (CNP).

Restul informațiilor din actul de identitate vor fi obturate cu ajutorului suport special. De altfel, STS vrea să cumpere și 20.000 de suporturi.

Atribuirea contractului va depinde de rezultatele unei sesiuni de testare pentru un număr de 100 de acte de identitate, într-un interval de 25 de minute.

"Vor fi considerate admise numai soluțiile care detectează corect date de pe cel puțin 95% din numărul total de acte de identitate, în intervalul de testare mai sus menționat", se precizează în caietul de sarcini.

În documentația licitației se mai spune că tabletele sunt “elementul cheie” al sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

Prin introducerea acestui sistem se urmărește informarea, la anumite intervale de timp, a opiniei publice cu privire la prezența alegătorilor la urne, verificarea electronică a modului în care este exercitat dreptul de vot al alegătorilor care se prezintă la urne, în scopul prevenirii votului ilegal (eliminării voturilor multiple), precum și introducerea, verificarea și transmiterea electronică a proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării.

Teamnet International este principala companie a grupului Teamnet, înființat în 2001 de omul de afaceri Sebastian Ghiță, în prezent deputat. El a anunțat în august 2012 că a vândut toate acțiunile deținute la firmele de IT&C, inclusiv la Teamnet.

Teamnet International este controlată direct și indirect de Bogdan Padiu, care deține peste 51% din acțiunile companiei.

S&T Romania este subsidiară a furnizorului austriac de soluții IT și a consemnat anul trecut afaceri de 158,7 milioane de lei, în urcare cu 39% față de 2013.

Premieră antifraudă la vot: alegătorii vor fi așteptați la urne cu o tabletă pentru scanarea datelor

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
sts
tablete
licitatie