Primul card microSD de 1 TB costă mai mult decât majoritatea smartphone-urilor

Primul card microSD de 1 TB costă mai mult decât majoritatea smartphone-urilor
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 20 mai 2019

SanDisk a lansat pe piață primul card de memorie microSD care oferă o capacitate de stocare de 1 TB, însă prețul de vânzare este prohibitiv pentru cei mai mulți utilizatori.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Primul card de 1 TB este disponibil pe site-ul producătorului Sandisk și pe Amazon. Costă 450 de dolari, adică mai mult decât sunt dispuși cei mai mulți oameni să dea chiar și pentru un smartphone.

Stocurile s-au epuizat atât pe Amazon, cât și în magazinul oficial, la puțin timp după lansare semn fie că nu au fost disponibile foarte multe exemplare, fie cererea a fost mai mare decât se aștepta producătorul.

ULTIMA ORĂ Google suspendă afaceri pe care le are cu Huawei, mai multe aplicații dispar din telefoane. Impact în Europa. Intel și Qualcomm urmează să facă același lucru CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Google suspendă afaceri pe care le are cu Huawei, mai multe aplicații dispar din telefoane. Impact în Europa. Intel și Qualcomm urmează să facă același lucru

Conform producătorului, cardul SanDisk Extreme are o viteză de 90 MB/s pentru citirea datelor. Scrierea se face cu viteze teoretice de 60 MB/s.

În prețul de 450 de dolari producătorul include și un adaptor SD, care costă de regulă sub 20 de lei.

Comparativ, versiunea de 512 GB a aceluiași tip de card costă aproximativ 200 de dolari, adică mai puțin de jumătate decât cel de 1 TB.

viewscnt
Afla mai multe despre
card
memorie
microsd
sandisk