Reddit și Twitch au închis un forum al susținătorilor lui Donald Trump, respectiv un cont al președintelui Trump

Reddit și Twitch au închis un forum al susținătorilor lui Donald Trump, respectiv un cont al președintelui Trump
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 iun 2020

Platforma de socializare Reddit a anunțat luni că a închis r/The_Donald, un forum utilizat de susținători ai lui Donald Trump, în contextul schimbării politicii referitoare la conținut. Twitch, platforma de live-streaming a grupului Amazon, a suspendat temporar canalul președintelui american, ca urmare a politicii companiei față de propagarea urii, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Directorul general al Reddit, Steve Huffman, a anunțat într-o postare că utilizatorii și comunitățile care promovează ura în funcție de identitate sau vulnerabilitate vor fi interziși. El a arătat că Reddit interzice aproximativ 2.000 de conturi, dintre care majoritatea inactive, scrie News.ro.

Microsoft își închide toate magazinele fizice. Serviciile pentru clienți - exclusiv online CITEȘTE ȘI Microsoft își închide toate magazinele fizice. Serviciile pentru clienți - exclusiv online

”Toate comunitățile de pe Reddit trebuie să respecte cu bună-credință politica noastră referitoare la conținut. Am interzis r/The_Donald pentru că nu a făcut acest lucru, în pofida tuturor oportunităților”, a spus Huffman.

La începutul acestei luni, Huffman a anunțat într-o postare că Reddit ar fi trebuit să restricționeze mai devreme accesul la r/The_Donald. Reddit a restricționat accesul la forum anul trecut, citând amenințări cu violență împotriva poliției și a oficialilor publici.

Noua listă cu conturi interzise mai include forumul de stânga r/ChapoTrapHouse, despre care Huffman a spus că a găzduit în mod constant conținut care încalcă regulile.

Platforma de live-streaming Twitch a Amazon.com a anunțat la rândul ei, luni, că a blocat temporar canalul lui Donald Trumo, în legătură cu politica companiei referitoare la comportamentul care răspândește ura.

”Comportamentul care răspândește ura nu este permis pe Twitch. În conformitate cu politica noastră, canalul președintelui Trump a fost suspendat temporar de pe Twitch din cauza comentariilor făcute, iar conținutului ofensator a fost eliminat”, a spus o purtătoare de cuvânt a Twitch.

Unul dintre fluxurile identificate de purtătoarea de cuvânt este o retransmitere a unui miting al președintelui Trump, în care acesta a afirmat că Mexicul trimite violatori în Statele Unite.

Campania Trump nu a răspuns imediat unei solicitări a Reuters pentru comentarii.

Trump s-a înscris pe Twitch, care are 25 milioane de utilziatori zilnici, anul trecut. În principal, Twitch este un site unde jucătorii de jocuri video pot să își transmită în direct jocurile și să discute cu alți utilizatori, dar are și canale specializate de sport, muzică și politică.

Luna trecută, Twitch a anunțat înființarea unui nou consiliu consultativ pentru a susține îmbunătățirea siguranței pe site, prin concentrarea pe domenii ca hărțuirea și protejarea grupurilor marginalizate.

viewscnt
Afla mai multe despre
reddit
donald trump
twitch