Toate iPhone-urile compatibile cu iOS 13 vor putea instala și iOS 14

Toate iPhone-urile compatibile cu iOS 13 vor putea instala și iOS 14
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 28 ian 2020

Apple nu va elimina de pe lista de suport niciun telefon anul acesta. În schimb, două dintre cele mai vechi tablete nu vor putea instala iOS 14.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Deși primele informații oficiale despre iOS 14 vor apărea abia în vară, când Apple va organiza ediția din acest an a WWDC, primele zvonuri au început deja să apară prin intermediul unor surse anonime din cadrul companiei americane.

Astfel, lista telefoanele care vor putea fi actualizate anul acesta la iOS 14 rămâne neschimbată față de cea de anul trecut - Inclusiv iPhone 6S, care împlinește anul acesta 5 ani, va putea fi actualizat la iOS 14.

VIDEO Primul smartphone pliabil Motorola vine cu avertismente oficiale CITEȘTE ȘI VIDEO Primul smartphone pliabil Motorola vine cu avertismente oficiale

Lista completă de iPhone-uri care vor face pasul la iOS 14 arată așa:

iPhone 11
iPhone 11 Pro
iPhone 11 Pro Max
iPhone XS
iPhone XS Max
iPhone XR
iPhone X
iPhone 8
iPhone 8 Plus
iPhone 7
iPhone 7 Plus
iPhone 6s
iPhone 6s Plus
iPhone SE

În ceea ce privește tabletele, iPad mini 4 și iPad Air 2 sunt singurele care nu vor face trecerea de la iPadOS 13 la iPadOS 14.

Lista de iPad-uri care vor primi iPadOS 14:

iPad Pro 12.9
iPad Pro 11
iPad Pro 10.5 (2017)
iPad Pro 9.7 (2016)
iPad 10.2
iPad 9.7 (2018)
iPad 9.7 (2017)
iPad mini (2019)
iPad Air (2019)

Acestora li se adaugă, bineînțeles, modelele pe care Apple le va lansa anul acesta.

Apple își respectă tradiția și oferă cel mai nou update de iOS și unor dispozitive care au 4-5 ani de când au fost lansate, ceea nu se întâmplă în cazul telefoanelor și tabletelor cu Android.

Producătorul iPhone-ului are și motive să facă acest lucru: trebuie ca numeroasele sale servicii (Apple TV, Apple Music, Apple Arcade etc.) să ajungă la cât mai mulți potențiali clienți.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
ios
iphone
ipad