Este prezentat și un mesaj oficial transmis de CEO-ul companiei, Julien Ducarroz, către toți angajații din România ai companiei.
La acest moment nu există u anunț oficial al companiei.
Profit.ro a contactat Orange România și va prezenta mesajul companiei imediat cum va fi transmis.
Mesaj din interior
Pe de altă parte, mai mulți angajați ai Orange România au confirmat pentru Profit.ro că au primit acest mesaj, arătând că „și anul trecut a fost la fel”.
„Este vorba de pensionări anticipate și plecări voluntare cu salarii compensatorii.
În general dacă aceste măsuri nu dau roade, se trece la pasul doi: concedieri și restructurări de posturi și departamente”, afirmă o sursă sub protecția anonimatului.
"Informația de astăzi a șocat mulți angajați, fiindcă vine pe neașteptate, neexistând până în prezent zvonuri sau alte inițiative interne de comunicare care să anticipeze această notificare.
Orange este una dintre companiile exemplare pentru modul în care își tratează angajații, iar anunțul făcut azi de către CEO precizează foarte clar că despărțirile se vor face prin plecări voluntare (desfacere amiabilă a contractului de muncă, dublată de un pachet financiar) și pensionări anticipate.
Persoanele care se încadrează în criteriile stabilite de firmă vor fi contactate, individual, de către departamentul HR al firmei și vor putea să refuze să plece din companie.
Șeful Orange România precizează totuși, în mesajul de azi, că dacă reducerile de costuri opreaționale obținute prin acest val de concedieri nu vor fi suficiente, firma va apela și la alte metode de optimizare, mai puțin confortabile", relatează analistul Doru Șupeală.
Orange România are în prezent circa 3.931 de angajați, conform ultimelor date, aferente anului 2025.
Față de 2024, numărul de angajați al Orange România a scăzut în 2025 cu aproximativ 3,2%.
Orange Romania a realizat în primele șase luni din 2026 o cifră de afaceri consolidată de 690 milioane de euro, reflectând o ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului precedent.
Astfel, Orange oferă servicii mobile pentru 9 milioane de clienți, internet fix în bandă largă pentru peste 1 milion de clienți și servicii de televiziune prin cablu și satelit pentru aproximativ 1 milion de clienți.
Veniturile din soluții integrate de IT și securitate cibernetică au crescut cu peste 20%
Orange Business a înregistrat în primul semestru din 2026 o creștere de peste 20% a veniturilor din servicii și echipamente IT&C. Securitatea cibernetică rămâne unul dintre cele mai dinamice segmente de business, cu venituri în creștere cu peste 50%, pe fondul cererii accelerate pentru protecție digitală a organizațiilor. SCUT își consolidează prezența pe piață, de asemenea.
Serviciile oferite de noua companie protejau 2.800 de dispozitive pentru peste 125 clienți la finalul lunii iunie și investigaseră peste 8.500 de incidente.
Anul trecut, Orange a raportat o pierdere de 841,6 milioane de lei pe piața locală anul trecut, cu 2,6% mai mică comparativ cu anul 2024.
Cifra de afaceri a urcat cu 15,2% față de 2024, de la 6,55 miliarde de lei la 7,55 miliarde de lei.
Datoriile au avansat cu 0,15%, la 10,88 miliarde de lei, iar creanțele au totalizat 2,25 miliarde de lei, de la 2,2 miliarde de lei în 2024.
Numărul mediu de salariați a scăzut cu 3,1%, la 3.931 persoane.

















